Senatul a încheiat cu Tarom un contract pentru transportul senatorilor în acest an

Senatul a atribuit Companiei Tarom, prin negociere fără anunţ de participare, un contract de 1,4 milioane de lei fără TVA, pentru servicii de transport aerian al senatorilor, pe curse interne, în acest an, suma fiind cu peste 300 de mii de lei mai mare decât cea convenită în 2013.
Iulian Tudor
17 ian. 2014, 12:22
Senatul a încheiat cu Tarom un contract pentru transportul senatorilor în acest an

Tarom a obţinut contractul pentru servicii de transport aerian pe curse interne în urma unei negocieri fără anunţ de participare cu Senatul, motivată de faptul că „serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”.

Astfel, Senatul trebuie să achite 1.451.612 de lei în schimbul transportului senatorilor în ţară, serviciu care se va realiza în baza unui grafic convenit între cele două instituţii, potrivit informaţiilor publicare pe portalul privind achiziţiile publice.

Anul trecut, pentru aceleaşi servicii de transport aerian, Senatul a atribuit Tarom un contract de 1.129.032 de lei.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Căpitanul Universității Craiova vrea să se retragă de la echipa națională! Motivele unei decizii neașteptate. Exclusiv
Capital.ro
Probleme cu cartea electronică de identitate. Românii care s-au trezit blocați după și-au făcut buletin cu cip
Playtech.ro
Resortul turistic, definit oficial prin lege. Câţi metri pătraţi ar trebui să aibă şi cum pot cere hotelurile reclasificarea
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Bombă! Recep Erdogan a sunat în vestiar imediat după Turcia - România 1-0 și a transmis un singur mesaj
MediaFlux
Pensiile din luna aprilie se dau mai devreme. Anunțul Ministerului Muncii despre ajutoarele pentru pensionari
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj