Petrolul, amendat cu 10.000 de lei, iar firma de pază cu 500 de lei

Clubul Petrolul a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce firma de pază care a acţionat pe Stadionul Ilie Oană din Ploieşti la meciul cu Steaua a primit o amendă de 500 de lei, precizează, într-un comunicat, preşedintele Comisiei Naţionale de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, Sorin Moldovan.
Romania TV
31 oct. 2011, 13:50
Petrolul, amendat cu 10.000 de lei, iar firma de pază cu 500 de lei

De asemenea, în comunicat se arată că spectatorul care l-a lovit pe Galamaz a fost reţinut 24 de ore şi va fi prezentat, luni, instanţei de judecată sub învinuirea de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice şi lovire sau alte violenţe.

Conform lui Moldovan, autorităţile încearcă, în baza probelor video, să identifice suporterii care au participat la evenimentele violente de la meciul Petrolul – Steaua.

Comisia Naţională de Acţiune împotriva Violenţei în Sport se va întruni, în cursul acestei săptămâni, pentru a analiza evenimentele de la meciul Petrolul – Steaua.

Meciul Petrolul Ploieşti – Steaua, din etapa a XII-a a Ligii I, a fost suspendat, duminică seară, după mai multe incidente ce au avut loc în prima repriză.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că în timpul desfăşurării partidei de fotbal Dragoş Petru Enache, aflat în tribune, a pătruns pe terenul de joc şi l-a lovit cu un obiect contondent pe fotbalistul stelist George Galamaz.

Un alt suporter al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, care duminică seară a încercat să intre pe teren la meciul dintre Petrolul şi Steaua Bucureşti a fost identificat, el urmând să fie amendat şi să primească interdicţia de a intra la competiţii sportive în următorii doi ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT