Primii trei moţi care au ajuns la răniţii din Apuseni, cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj

Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, localnicii din comuna Horea care au ajuns primii la victimele accidentului aviatic din Munţii Apuseni, vor primi, joi, titlul de cetăţean de onoare al judeţului Cluj.
Filip Stan
29 ian. 2014, 13:16
Primii trei moţi care au ajuns la răniţii din Apuseni, cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj

Potrivit referatului care însoţeşte proiectul de hotărâre publicat pe site-ul Consiliului Judeţean Cluj, semnat de preşedintele instituţiei, Horea Uioreanu, cei trei „au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie”.

Există o categorie de oameni de excepţie care, prin înaltul nivel de conştiinţă civică şi prin calităţile cu adevărat remarcabile dovedite în situaţii de criză au adus beneficii majore judeţului Cluj şi întregii Românii. Prin actele lor de bravură, recunoscute atât pe plan naţional cât şi internaţional, aceştia au reuşit să cinstească cu adevărat statutul de moţ, de român şi de om.

Printre aceste personalităţi se numără şi cei trei săteni din comuna Horea, judeţul Alba: Gheorghe Giurgiu, Argentin Todea şi Gheorghe Trif, cei care au devenit adevărate repere morale pentru întreaga Românie după ce au reuşit să realizeze ceea ce la un moment dat părea a fi aproape imposibil: să îi găsească într-un timp record şi să îi ajute pe supravieţuitorii gravului accident aviatic care a avut loc în 20 ianuarie 2014, în popasul Ursoaia din Munţii Apuseni, contribuind esenţial la salvarea vieţii acestora„, se arată în documentul citat.

Citeşte şi Povestea salvatorilor din munţi spusă chiar de ei: „Mi-am dat foc la maieu ca să se încălzească victimele”

Uioreanu a menţionat că cei trei moţi, dând dovadă de iniţiativă şi reuşind să valorifice la maxim puţinele informaţii şi indicii de care dispuneau, „au fost primii care au ajuns la locul accidentului aviatic şi le-au acordat un ajutor extrem de preţios supravieţuitorilor„.

Au ajuns la locul accidentului în doar 90 de minute, după ce au parcurs pe jos aproximativ trei kilometri în condiţii extrem de vitrege, noaptea, prin pădurea deasă, înfruntând ceaţa densă, ploaia rece ca gheaţa şi zăpada care în multe locuri ajungea până la brâu. Odată ajunşi la locul accidentului, cei trei salvatori le-au oferit propriile haine victimelor care se aflau la un pas de şoc hipotermic, după care i-au transportat cu tărgi improvizate, până la drumul unde se aflau maşinile de teren ale localnicilor şi ale SMURD-ului. În acest sens, considerăm a fi oportun ca aprecierea de care aceşti veritabili eroi ai României trebuie să se bucure din partea autorităţilor administraţiei publice judeţene şi a comunităţii întregului judeţ să se materializeze prin conferirea titlului de cetăţean de onoare al judeţului – «Clujean de Onoare» în şedinţa de joi a CJ Cluj„, a mai arătat şeful CJ Cluj.

Citeşte şi 11 localnici salvatori ai victimelor accidentului aviatic din Apuseni vor primi crucea arhiepiscopală

Cei trei moţi vor primi diplomele de cetăţeni de onoare ai judeţului Cluj şi însemnele distinctive realizate în acest sens în cadrul unei ceremonii publice organizate de către Consiliul Judeţean Cluj.

Gheorghe Giurgiu, unul dintre cei trei moţi, a declarat, miercuri, pentru Mediafax că se bucură de titlul care îi va fi conferit, dar consideră că nu a fost un erou.

Mă bucur să aud că voi primi acest titlu din partea Consiliului Judeţean Cluj. Eu nu am fost un erou. Dumnezeu ne-a trimis să îi găsim. Am fost oamenii potriviţi la locul potrivit”, a spus Giurgiu.

Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forţat, în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba.

În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.

Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.

Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi şi traumatisme, au fost internate la secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Cluj-Napoca. În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.

Ulterior, medicul a susţinut o conferinţă de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime şi a pierdut un motor.

Gheorghe Trif, Gheorghe Giurgiu şi Argentin Toader, localnici din comuna Horea (judeţul Alba) au fost primii care au ajuns victimele accidentului aviatic, ca urmare a îndrumărilor primite de la şeful de post din comuna Albac, judeţul Alba, care avea coordonatele locului unde se afla epava.

Citeşte şi Localnicii din Horea ajunşi primii la locul accidentului aviatic, audiaţi de procurori

Gheorghe Trif povestea în 22 ianuarie că, după ce au străbătut mai bine de trei kilometri pe jos, prin zăpadă, prin ploaie şi ceaţă extrem de densă, au ajuns la locul accidentului.

I-am găsit în şoc hipotermic, speriaţi, dezamăgiţi, cu dureri mari, ceva de speriat. Răniţii aveau dureri extraordinare, erau disperaţi, complet îngheţaţi, erau în şoc. Hainele erau complet îngheţate pe ei, erau ca betonul. E foarte frig în vârful muntelui şi mai bate şi vântul„, spunea Gheorghe Trif.

Odată ajunşi la victime cei trei localnici au anunţat că i-au găsit şi, după aproximativ jumătate de oră sau chiar mai mult, timp în care nimeni altcineva nu a ajuns la ei, au urmat îndrumările doctorului Zamfir, împreună cu care au început să coboare spre poalele muntelui, ducând-o pe braţe pe studenta aflată în stare de inconştienţă.

Unsprezece localnici din Apuseni care au găsit victimele accidentului aviatic, între care şi Argentin Todea, Gheorghe Trif şi Gheorghe Giurgiu, cei care au ajuns primii la epavă, au primit, duminică, la Alba Iulia, crucea arhiepiscopală, cea mai înaltă distincţie acordată mirenilor de Arhiepiscopie.

DailyBusiness
Câți bani cheltuie un om într-o viață. Cât îi trebuie unui român ca să ducă un trai decent
Spynews
Lidia Buble, bătută pe stradă cu mătura! Cum a început scandalul: ”A început să dea în mine”
Bzi.ro
Maia Morgenstern, reacție dură după valul de critici la adresa fiicei sale: „Părerea… contează cam cât contează conținutul scutecelor!”
Fanatik.ro
Ce se întâmpla, de fapt, în viața profesoarei din Drobeta Turnu Severin, găsită moartă în casă, alături de copilul de șapte ani. Dosarele scot la lumină detalii neașteptate
Capital.ro
Călin Georgescu își pierde speranța privind alegerile. Anularea prezidențialelor nu va fi anchetată
Playtech.ro
Vezi linii drepte sau curbe, iluzia optică care îți face creierul să nu mai înțeleagă nimic
Adevarul
Operațiunea „Buget frumos pe hârtie”. Ce riscă Guvernul Ciolacu dacă a măsluit cifrele economice pe 2024
wowbiz.ro
Atac armat pe terasa unui restaurant din Texas: un mort și cinci răniți. Atacatorul este căutat de poliție
Economica.net
O nouă eră pentru Dacia electrică
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Momentul înfiorător în care Iryna Zarutska, tânăra ucraineancă de 23 de ani, este ucisă cu brutalitate într-un tren din Carolina de Nord. Familia a transmis un mesaj cutremurător
Cancan.ro
ȘOC în Familia Regală! Prințul a recunoscut public că are un copil nelegitim 😲
iamsport.ro
Nici Hagi, nici Petrescu! Antrenorul român așteptat la echipa națională: ”Prima variantă”
MediaFlux
Ce promite România ca să intre în programul Visa Waiver. Nicio țară nu a făcut asta
stirilekanald.ro
Drama prin care trecea profesoara găsită spânzurată împreună cu fiul ei de 7 ani. Femeia și-ar fi ucis copilul înainte. Detalii șocante din anchetă
substantial.ro
Cursul valutar BNR miercuri, 10 septembrie 2025: A crescut prețul dolarului american și al gramului de aur