„Starea Uniunii”: Preşedintele Barack Obama speră în RELANSAREA ECONOMICĂ a Americii

Preşedintele Barack Obama a susţinut marţi seara, la Capitoliu, discursul anual despre "starea Uniunii", în care a vorbit, între altele, despre o relansare economică, dar şi despre subiecte de politică externă, relatează AFP, care prezintă principalele puncte ale discursului, potrivit Mediafax.
Romania TV
29 ian. 2014, 13:50

Principalele puncte ale discursului despre „starea Uniunii” susţinut de Obama la Capitoliu au fost următoarele:

RELANSARE ECONOMICĂ

„Pentru prima dată, de peste un deceniu, oamenii de afaceri din lume afirmă că China nu mai este cel mai bun loc din lume în care să investeşti. Ci America. De aceea, cred că acest an poate să reprezinte un progres pentru America. După cinci ani de eforturi hotărâte, Statele Unite sunt mai bine plasate pentru secolul al XXI-lea decât orice altă ţară din lume”.

SALARIUL MINIM

„În următoarele săptămâni, voi emite un decret care va dispune ca firmele care beneficiază de contracte publice să le acorde un salariu just de cel puţin 10,10 dolari pe oră angajaţilor lor, pentru că dacă gătiţi pentru trupele noastre, dacă le spălaţi vesela, nu trebuie să fiţi nevoiţi să trăiţi în sărăcie”.

SCHIMBĂRILE CLIMATICE

„Este necesar să acţionăm cu mai mult simţ al urgenţei, pentru că schimbările climatice ne afectează deja partea de Vest a ţării prin secetă şi oraşele de coastă prin inundaţii (…). Trecerea la o economie care să se sprijine pe energii mai curate nu va avea loc într-o singură zi, dar sunt necesare opţiuni dificile pe această cale. Însă dezbaterea există. Schimbarea climatică este un fapt”.

IMIGRAŢIE

„A venit timpul (…) să ne reparăm sistemul imigraţiei, care nu funcţionează. Republicanii şi democraţii din Senat au acţionat. Ştiu că membrii celor două partide din Camera (Reprezentanţilor) vor să facă acelaşi lucru. Economişti independenţi afirmă că reformarea imigraţiei va conduce la o creştere a economiei şi va reduce deficite în valoare de aproape o mie de miliarde de dolari în următoarele două decenii”.

AL-QAIDA

„Este un fapt că pericolul rămâne (prezent în continuare). Deşi am pus nucleul Al-Qaida pe calea înfrângerii, ameninţarea a evoluat pe măsură ce grupări afiliate Al-Qaida şi alţi extremişti se înrădăcinează în diferite părţi ale lumii”.

„În Yemen, în Somalia, în Irak şi în Mali este necesar să continuăm să cooperăm cu partenerii noştri pentru a slăbi aceste reţele şi a le face inoperante. În Siria, susţinem opoziţia care respinge programul reţelelor teroriste”.

AFGANISTAN

„Împreună cu aliaţii noştri, ne vom încheia misiunea până la sfârşitul anului, iar cel mai lung război al Americii se va încheia, în sfârşit. După 2014, vom susţine un Afganistan unit, care îşi asumă viitorul”.

„Dacă Guvernul afgan semnează acordul de securitate pe care l-am negociat, un contingent mic de americani ar putea să rămână în Afganistan, împreună cu aliaţi din NATO, cu două misiuni, şi anume să formeze şi să asiste forţele afgane şi pentru operaţiuni antiteroriste de depistare a vestigiilor Al-Qaida”.

GUANTANAMO

„Odată cu sfârşitul Războiului din Afganistan, acest an este necesar să fie anul în care Congresul anulează restul restricţiilor cu privire la transferul de deţinuţi şi anul în care închidem centrul (militar) de detenţie de la Guantanamo Bay (…)”.

IRAN

„Împreună cu aliaţii şi partenerii noştri, suntem implicaţi în negocieri care vizează să afle dacă putem să ajungem la un obiectiv pe care îl împărtăşim cu toţii, şi anume împiedicarea Iranului de a se dota cu o armă nucleară (…). Aceste negocieri vor fi dificile, ele pot să nu reuşească”.

„Sancţiunile pe care le-am introdus au făcut această situaţie posibilă. Dar să fie clar: dacă Congresul îmi trimite acum o nouă lege cu privire la sancţiuni, care ameninţă să deraieze aceste negocieri, îi voi opune votul meu de veto”.

UCRAINA

„În Ucraina, apărărm principiul potrivit căruia poporul are dreptul să se exprime în mod liber şi paşnic şi trebuie să aibă un cuvânt de spus despre viitorul ţării”.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Ce a făcut Mihai Leu chiar înainte să moară, deși era în comă profundă. Soția sportivului a oferit detalii dureroase
Fanatik.ro
Uranus intră în Gemeni. De luni, 7 iulie, de la ora 8 dimineața, patru zodii sunt binecuvântate, lucruri fabuloase se întâmplă în viața lor
Capital.ro
Obligatoriu pentru șoferii care au peste 70 de ani. Se dă un nou test pentru a obține permisul de conducere
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă nu lași Salvarea să treacă în trafic. Mulți șoferi fac această greșeală, ce spune Codul Rutier
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Dragoste cu năbădăi! Cele mai pasionale cupluri din zodiac
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! În ce zonă s-a produs seismul
Cancan.ro
BREAKING! Ștefan Popescu A MURIT. Avea doar 40 de ani și o dorință banală
Playsport.ro
Descoperirea misterioasă dintr-o criptă, legată de Vlad Țepeș, care ar putea rescrie istoria...
Capital.ro
Lege pentru cei care au casă la curte. Vecinii cu gard comun trebuie să ceară permisiunea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Dentistul care și-a otrăvit soția cu venin de șarpe a primit o veste teribilă după gratii
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Anunț important pentru românii care plătesc cu bani cash!
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună