Schimbare MAJORĂ pentru elevi. Legea educaţiei se modifică din nou

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat marţi legea de aprobare a OUG 117/2013 privind modificarea Legii educaţiei naţionale, care prevede, printre altele, revenirea clasei a IX-a la liceu şi creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani. Legea de aprobare a OUG 117 a fost aprobată cu 278 voturi pentru, 40 voturi împotrivă şi 24 abţineri.
Alina Costache
25 feb. 2014, 11:32
Schimbare MAJORĂ pentru elevi. Legea educaţiei se modifică din nou

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a explicat că OUG 117 ‘legiferează menţinerea duratei de patru ani pentru ciclul gimnazial şi pentru liceu, creşterea duratei învăţământului obligatoriu de la 10 la 11 ani, clasa pregătitoare, clasele I-VIII şi clasele a IX-a şi a X-a, acordarea dreptului absolvenţilor învăţământului profesional să continue studiile liceale la forma de învăţământ cu frecvenţă’. Totodată, actul normativ introduce o serie de precizări cu privire la învăţământul postliceal şi la clasa pregătitoare.

Noi MODIFICĂRI la Legea Educaţiei. Evaluarea naţională şi Bacalaureatul după modelul testelor PISA, din 2019

‘Un element foarte important este acela prin care se acordă tarif redus cu 50% pentru transportul local în comun şi elevilor din învăţământul profesional, înlăturându-se o discriminare existentă până acum în lege’, a subliniat Costoiu, potrivit Agerpres.

O altă prevedere a ordonanţei reglementează calendarul de introducere a noilor forme ale examenelor de evaluare naţională, admitere la liceu şi bacalaureat, începând cu generaţiile de elevi care intră în clasa a cincea din anul 2015-2016.

‘Se extinde cadrul general pentru subvenţionarea cursurilor aferente frecventării liceului şi pentru elevii din mediul urban care provin din grupuri socio-economice dezavantajate’, a precizat ministrul.

Extinderea de la trei la şase ani a dreptului cadrelor didactice netitulare calificate de a se titulariza în învăţământul preuniversitar pe baza rezultatelor obţinute la examenul de titularizare este o altă modificare introdusă prin OUG 117.

‘O măsură care vine, de asemenea, în sprijinul tinerilor: se clarifică durata anului universitar pentru studenţii din anii terminali, astfel încât aceştia să poată beneficia de toate drepturile conform statutului lor până la data de 30 septembrie. (…) Se introduc modalităţi de suplimentare a alocării fondurilor către universităţi, în principal prin încurajarea cooperării universităţilor preponderent cu mediul socioeconomic. Şi, de asemenea, câteva reglementări privind funcţionarea ARACIS, având în vedere situaţia tranzitorie în care această instituţie se află’, a mai menţionat Mihnea Costoiu.

Notele din liceu NU mai contează la ADMITEREA LA FACULTATE

OUG 117 mai prevede, de asemenea, ca Biblioteca pedagogică să devină secţie distinctă a Bibliotecii Centrale Universitară.

PDL s-a pronunţat împotriva OUG 117/2013 de modificare a Legii educaţiei naţionale. Deputatul Raluca Turcan a afirmat că ‘prin această ordonanţă se aduc câteva regrese evidente în sistemul educaţional’ şi a menţionat în acest sens ‘amânarea introducerii testelor transdisciplinare la evaluarea naţională, admiterea la liceu şi bacalaureat’.

‘De când a ajuns PSD-ul la guvernare a amânat acest sistem de predare transdisciplinară şi acum prin această ordonanţă se amână evaluarea pentru anul şcolar 2015-2016 în care intră elevii de clasa a V-a şi clasa a IX-a. Această amânare va duce la două generaţii de elevi care-şi vor găsi foarte greu loc pe piaţa muncii’, a declarat Turcan, adăugând că ‘USL şi PSD menţine forţat învăţământul liceal de patru ani’.

Legea de aprobare a OUG 117/2013 are caracter organic iar Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
„Dacă dăm cu ele în tribună de la început, e groasă!”. Jucătorii turci de care se teme Meme Stoica la Istanbul
Capital.ro
Legea asociaților de proprietari. Ce drepturi au proprietarii de apartamente. Președintele de bloc e obligat
Playtech.ro
Închiderea balcoanelor de la parter. Reguli de care să ţii cont în 2026
Adevarul
Ipoteză șocantă în cazul copilului căzut de la etajul 9: ce au observat vecinii înainte de moartea băiețelului de 5 ani
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Daniela Ciucă, o asistentă din Vaslui, s-a stins din viață la scurt timp după ce a ieșit din tura de noapte
iamsport.ro
MM Stoica l-a amenințat pe Gigi Becali că pleacă de la FCSB dacă îl transferă pe jucătorul care a făcut videochat cu un alt bărbat: ”Râde lumea de noi!”
MediaFlux
Motivul ascuns al lui Donald Trump. Secretul din spatele războiului din Iran
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj