Copilul de 3 ani din Buzău a murit din cauza unei RUPTURI DE CORD

Misterul morţii copilului de 3 ani din Buzău se adânceşte. Rezultatul necropsiei îngreunează şi mai mult ancheta. Părinţii erau principalii suspecţi şi se credea că băieţelul a fost omorât în bătaie. Legiştii au stabilit însă că o ruptură de cord a generat decesul.
Romania TV
26 feb. 2014, 07:07

Primele rezultate ale necropsiei făcute cadavrului copilului de 3 ani mort la scurt timp după ce a fost transportat cu ambulanţa la spital scot la iveala detalii halucinante. Astfel, potrivit medicilor, copilul a murit în urma unei rupturi de cord. Cu alte cuvinte, copilul a suferit un traumatism major care efectiv i-a rupt inima.

În ziua de 24 februarie, a fost efectuată necropsia cadavrului copilului de 3 ani, din comuna Merei, al cărui deces a survenit la data de 22 februarie, în timp ce se afla la Secţia U.P.U. a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

Conform certificatului medical constatator al decesului, în care au fost menţionate concluziile provizorii, decesul minorului a survenit ca urmare a unei rupturi de cord cu hemopericard compresiv, semnele exterioare de violenţă observate pe cadavru neavând legătură de cauzalitate evidentă cu decesul, potrivit jurnaluldebuzau.ro.

Împrejurările care au condus la această situaţie urmează a se stabili în cadrul cercetărilor demarate încă de la momentul sesizării decesului. Concluziile definitive cu privire la cauzele decesului vor fi comunicate de medicii legişti după efectuarea examenelor complementare.

Potrivit specialiştilor, inima unui copil de 3 ani nu se paote rupe nici măcar în cazul în care copilul ar fi suferit de o malformaţie. Acest traumatism al cordului nu se poate face decât prin lovituri puternice, a unei presiuni ori a unei compresii.

Un copil din Merei, Judeţul Buzău, a murit după ce a ajuns la spital cu vânătăi pe tot corpul. 

Băieţelul a murit  la Spitalul Judeţean din Buzău. Fusese adus la spital de către părinţii săi, în stare critică, cu hipotermie, cu temperatura corpului de doar 32 de grade, dar şi cu leziuni grave la cap şi pe corp.

Părinţii susţin că au fost atacaţi în propria lor casă de către vecini şi că băieţelul lor ar fi fost victima agresiunilor acestora.

Citeşte şi ANCHETĂ în cazul copilului de 3 ani omorât în bătaie

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Fanatik.ro
Ce nereguli a scos la iveală ultimul control de audit la STB: datorii mascate și „risc de fraudă la intervenția directorilor”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale României. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Punctele de stabilitate în 2026. Cum îţi cresc pensia şi cine beneficiază de ele
Adevarul
STENOGRAME Angajații CFR acuzați de mită s-au consultat cu ChatGPT înainte de audieri. „Vrei să îți spun cum să răspunzi?”
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 66 de ani a ajuns la spital după ce a fost despicat cu... Vezi mai mult
iamsport.ro
Scene neverosimile în SuperLiga: un jucător s-a supărat că echipa sa a câștigat! A alergat plângând la vestiar și a avut o ieșire nervoasă: 'Cum e posibil?!'
MediaFlux
Statul caută bani ca să dea ajutorul pentru pensionari. Ministrul Finanțelor anunță când se ia decizia
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil