Germania: Acordul asupra misiunii OSCE, singurul pas pozitiv în convorbirea Putin-Merkel

Poziția Moscovei privind misiunea OSCE în Ucraina a fost singurul semnal încurajator în cadrul unei discuții telefonice între președintele rus Vladimir Putin și cancelarul german, Angela Merkel, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert.
Iulian Tudor
24 mart. 2014, 13:30
Germania: Acordul asupra misiunii OSCE, singurul pas pozitiv în convorbirea Putin-Merkel

Rusia a fost de acord vineri cu trimiterea unei misiuni OSCE formată din 56 de membri pentru a monitoriza securitatea și respectarea drepturilor omului în Ucraina, însă Moscova a precizat că misiunea nu are mandat în Crimeea, care a fost anexată la Federația Rusă în urma unui referendum intens criticat de Occident, potrivit Agerpres.

Moscova susţine misiunea OSCE din Ucraina

„Există un acord între cancelar și Putin că misiunea OSCE este un pas binevenit … și din punctul nostru de vedere, acest lucru este pozitiv”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului federal german Steffen Seibert, conform Reuters.

„Discuția nu a înregistrat niciun progres asupra altor chestiuni”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Cele 57 de țări membre ale Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa /OSCE/ au convenit vineri seară trimiterea unei misiuni de observatori în Ucraina, după ce Rusia a acceptat să-și ridice obiecțiile.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT