Fetiţa care face minuni de dincolo de moarte. Misterul Sfintei de la Curtea de Argeş VIDEO

Săptămâna Mare este perioada în care chiar şi cei mai puţin evlavioşi aleg să-şi înalţe, măcar o secundă, privirea către ceruri. Unii îşi regăsesc liniştea prin credinţă, iar bisericile devin loc de pelerinaj pentru cei în căutare de speranţă. Este perioada în care orice minune pare posibilă. În taina bisericii de la Curtea de Argeş, credincioşii poposesc acum ca să-şi odihnească sufletul la locul în care îşi duce veşnicia o fetiţă. Sfânta Filofteia le ascultă rugăciunile şi, pe multe dintre ele, le şi îndeplineşte.
Oana Popescu
15 apr. 2014, 05:47
Fetiţa care face minuni de dincolo de moarte. Misterul Sfintei de la Curtea de Argeş VIDEO

La poalele munților Făgăraș, mărginită de dealuri străpunse de ape, tihnește prima Capitală a Ţării Românești. Despre Curtea de Argeș s-au scris multe pagini păstrate de-a lungul timpurilor. În afară de istoria consemnată și cunoscută celor interesați de trecut, zidurile cetății ascund taine despre care numai localnicii știu mai multe.

În inima orașului pomenit încă de pe vremea vechilor daci, se înalță astăzi o binecunoscută mânăstire cu turnuri dantelate. Mânăstirea Curtea de Argeș stăpânește impozantă întreaga așezare. Dacă vrei însă să afli mai multe dincolo de legenda meșterului ce și-a transformat consoarta în jerftă pe altarul Creației, e bine să pătrunzi acolo unde liniștea e mai mare.

Efectele RUGĂCIUNII, explicate de un laureat Nobel

Poate nu întâmplător, copiii sunt atrași într-un mod special de catedrala înălțată de Neagoe Basarab. Aici se odihnește de câteva secole, printre morminte de regi și regine, o copilă pentru care istoricii și oamenii bisericii au consumat file întregi și multă cerneală. Strădania lor e justificată, atât timp cât fetița adormită a reușit de mai multe ori să întoarcă soarta nefericilor condamnați la suferință. Mucenița Filofteia, alintată de credincioși și Sfântulița, a reușit să-i ridice pe cei căzuți, să-i facă să vadă pe cei orbi și le-a dat bucuria câtorva zile de viață în plus celor pentru care moartea devenise singura certitudine.

Legenda spune ca la doar 12 ani, după ce viața mamei sale fusese curmată de o grea suferință, copila a ajuns în grija tatalui și a mamei vitrege. Pentru că avea un suflet bun, fetița împărțea adeasea merinde și haine săracilor. Milostenia ei a fost însă crunt pedepsită. Copila a plătit cu viața. Cel care i-a semnat sfârșitul a fost chiar tatăl ei. Povestea a adus multe lacrimi iar rugăciunile celor care au poposit la căpătâiul fetei au fost ascultate. Așa au apărut minunile.

Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia au ajuns la Curtea de Argeș în timpul domniei lui Radu Vodă. Drumul ei către Țara Românească este încă învăluit în taină. Unii spun ca Sfânta a pornit de la Vidin, alții susțin că osemintele au fost aduse de la cetatea bulgărească Târnovo.

Toate amănuntele istorice capătă mai puțină importanță atunci când ochiul curios și poate necredincios al privitorului descoperă lumina care poposește pe fața celor care se roagă lângă catafalcul aurit al fetei. Unii vorbesc despre energia specială pe care o resimt atunci când se apropie de racla cu oasele sfinte.

Alții traduc diferit legenda și simbolul pe care îl poartă copila. Până la urmă cine poate fi un mai bun mesager al unei rugi către Providență dacă nu sufletul pur al unui copil. Mai mult, un copil ucis de propriul părinte. Poate că drumeții doritori de mântuire care vor poposi în această săptămână sfântă la căpătâiul Filofteiei vor cugeta un moment în plus la însemnătatea legendei purtate peste veacuri . Poate ca unii dintre ei vor înțelege taina și întorcându-și ochii de la icoane vor regăsi în privirea copilui credința și menirea de a fi.

În mult mai puține cuvinte, cea mai simplă formă a dumnezeirii se regăsește totuși numai în iubire.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Șoferul microbuzului implicat în accidentul din Timiș era drogat. Polițiștii au preluat două pliculețe suspecte
Fanatik.ro
Anunț șocant despre accidentul din Timiș în care au murit 7 suporteri ai lui PAOK. Șoferul dubei ar fi fost drogat
Capital.ro
Se dau bani în 2026. Anunț major de la PSD pentru pensionarii României: Vom proteja populația cea mai expusă riscurilor
Playtech.ro
Stațiunea din România care se reinventează după ani de declin. Tobogane, piscină infinity, saune și apă termală extrasă de la 3.000 de metri
Adevarul
Lider european, îngrijorat de starea psihică a lui Trump după întâlnirea de la Mar‑a‑Lago. Casa Albă respinge informațiile
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primele mărturii ale unui supraviețuitor al accidentului din Timiș. Raport INML: S-au găsit substanțe interzise în mașină și în sângele șoferului
iamsport.ro
Celebrul jucător de poker, interesat să investească la Dinamo! Sfatul lui Victor Pițurcă
MediaFlux
Traian Băsescu dă o lovitură statului român. Are de primit o avere
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil