Băsescu: Victor Ponta nu iese preşedinte. Elena Udrea a fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţii

Preşedintele Traian Băsescu se declară convins că liderul PSD, Victor Ponta, nu va fi succesorul său şi a anunţat, joi, că va face tot posibilul pentru a-i convinge pe români să nu-l voteze la alegerile prezidenţiale. În schimb, Băsescu nu conteneşte în a o lăuda pe Elena Udrea despre care spune că dintre toate femeile pe care le-a promovat în politică, deputatul Elena Udrea a fost singura care "a avut curaj să se bată cu bărbaţii". 
Romania TV
09 mai 2014, 09:01
Băsescu: Victor Ponta nu iese preşedinte. Elena Udrea a fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţii

„Ponta nu iese preşedinte. Zi de zi voi sta în dispută cu el, până când românii vor începe să creadă. (…) De Victor Ponta, pentru că realizez ce rău îi va fi României cu un astfel de preşedinte, în fiecare zi îl voi toca. (…) Voi încerca să le arăt românilor cine este acest om, un farsor care a avut norocul, noi ghinionul, să fie propulsat de un grup de baroni, să fie susţinut de un turnător şi un om condamnat şi care vrea să ne facă viitorul după chipul şi asemănarea lui. Nu aş vrea ca după mine să rămână un asemenea preşedinte. Oricare dintre şefii de partide de dreapta este mai bun, mult mai bun pentru ţară, decât Ponta”, a declarat Băsescu la B1 TV.

Şeful statului a afirmat, totodată, că demersul de a-l combate pe Victor Ponta nu are caracter electoral, singurul său interes în plan politic fiind un succes al PMP, partid la a cărui creare a contribuit.

„Un preşedinte la sfârşit de mandat nu are interese electorale. Singurul meu interes electoral este să reuşească această construcţie nouă, PMP-ul, pe care l-am proiectat, i-am dat drumul în lume şi-l voi vota, dar nu mă implic încă să-l conduc. După ce îmi termin mandatul, îi voi fi cel mai apropiat consultant acestui partid”, a spus Traian Băsescu.

În schimb, Băsescu se declară un admirator al Elenei Udrea.

„Am promovat foarte multe alte femei, şi pe Anca Boagiu, şi pe Roberta Anastase, eu am promovat-o şi pe Sulfina Barbu şi pe Raluca Turcan tot eu am impus-o pe liste la Sibiu când nu o voia PNL-ul. Şi pe Elena Udrea tot eu am promovat-o, dar a fost singura care a avut curaj să se bată cu bărbaţii. (…) Am văzut-o că nu vrea să rămână dependentă de bărbaţi şi asta îmi place. Toate celelalte aşteaptă să fie puse pe listă, să fie acceptate, deşi muncesc enorm. Femeia asta a avut curaj să se bată cu Vasile Blaga pentru preşedinţia partidului, ceea ce am apreciat, şi are curaj să se bată cu Ponta”, a spus şeful statului.

Acesta a arătat nu ştie unde poate ajunge Elena Udrea din punct de vedere politic, dar şi că deputatul nu i-a schimbat nici viaţa, nici deciziile.

De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a precizat că Udrea este ‘principalul factor de creştere’ în sondaje al PMP. ‘Ea (Udrea- n.r.) este principalul factor de creştere pentru că pe mine nu mă asimilează nimeni decât cu un susţinător al PMP-ului, cu unul care va vota PMP-ul”, a afirmat Băsescu. Şeful statului a punctat că va susţine orice femeie ‘care e dispusă să se bată, dar bătaie cinstită’.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Prețuri carburanți vineri, 6 noiembrie. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi alerte cu bombă la Aeroportul Otopeni! Mesajul primit de autorități: „Următorul avion va sări în aer”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT