Unul dintre cei mai mari artişti trece prin MOMENTE GRELE. Medicii l-au OPERAT pe CREIER VIDEO

Leo Iorga, solistul trupei Compact, a intrat, vineri dimineaţa, într-o operaţie de extirpare a unei tumori cerebrale. Intervenţia s-a încheiat după trei ore, potrivit România TV.
Romania TV
09 mai 2014, 10:26
Unul dintre cei mai mari artişti trece prin MOMENTE GRELE. Medicii l-au OPERAT pe CREIER VIDEO

Leo Iorga a fost operat vineri dimineaţă la Spitalul Monza, intervenţia decurgând bine.

Potrivit medicului Sergiu Stoica, cel care a condus echipa operatorie, intervenţia a decurs bine, a durat trei ore iar pacientul este conştient.

„Operaţia a decurs bine. Zona în care se afla tumora era cea care comandă mişcarea. Ablaţia a fost completă. Oncologii vor decide după ce va fi gata examenul anatomopatologic dacă va fi nevoie de radioterapie. Duminică Leo s-ar putea să plece acasă”, a declarat medicul, după operaţie.

Întrebat dacă solistul va putea să-şi reia activitatea, chirurgul a răspuns că este posibil. 

În cazul lui Leo Iorga, intervenția chirurgicală costă 15.000 de euro, dintre care 8000 au fost plătiți de Gigi Becali, potrivit România TV.

Fosul solist al trupei Compact are alături de el familia şi apropiaţii lui.

Pe pagina de Facebook, muzicianul Adrian Ordean scrisese, înaintea sărbătorilor de paşi că Leo mai avea nevoie de 8.000 de euro pentru dificila operaţie. A fost creată pe Facebook pagina „Alături de Leo Iorga”, lansându-se astfel o campanie de strângere de fonduri pentru el.

În urmă cu 3 ani, Leo făcuse cancer la plămâni, dar l-a învins. De curând o altă tumoare i-a apărut la creier şi speră că va scăpa cu bine şi de aceasta.

Solistul rock anunţa duminica trecută că înainte de Paşti a avut „o criză mare de convulsii” şi că a urmat un tratament care „l-a anchilozat”.

Leo Iorga, unul dintre cei mai cunoscuţi solişti rock din România, s-a născut la Arad, în 1964. A început să cânte la 14 ani ca toboşar (1978) în trupa Liceului „Ioan Slavici” (1980-1982), apoi la trupa Hidro Grup 8 ca toboşar şi solist. Până în 1985 a colaborat cu grupul Pacific, iar din 1985 până în 1987 a cântat cu grupul Sui Generis din Arad. În 1988 a devenit lider vocal al grupului Cargo.

 

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Aymen Boutoutaou, la un pas de Dinamo: Gigi Becali cere 500.000 de euro și își asumă pierderea de 800.000
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte