STENOGRAME: Judecătorul Ion Stanciu primea mită chiar în faţa Tribunalului Bucureşti

Unul dintre judecătorii arestaţi preventiv, Ion Stanciu, a primit mită, prin intermediul unei grefiere, chiar în faţa Tribunalului Bucureşti, se arată în interceptările din referatul DNA.
Romania TV
21 mai 2014, 15:00
STENOGRAME: Judecătorul Ion Stanciu primea mită chiar în faţa Tribunalului Bucureşti

Mita a fost primită pentru a desemna societatea Legal Recovery Ipurl în calitate de administrator judiciar provizoriu sau lichidator în dosarele de insolvenţă pe care magistratul le avea pe rol.

Firma respectivă era administrată de către suspecta C.C.E. (n.r. Cândea Cristina Elena) practician definitiv în insolvenţă şi totodată avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi care era în relaţii apropiate cu un fost grefier la Judecătoria Sectorului 3, unde a colaborat cu Ion Stanciu, care a activat în cadrul acestei instanţe.

Astfel, în iulie 2013, Cristina Cândea a convenit cu fosta grefieră să-l antameze pe judecătorul Stanciu, sens în care s-au deplasat la sediul Tribunalului Bucureşti, unde au fost primite de către acesta în biroul său.

Potrivit documentului, în urma înţelegerii, în septembrie 2013, fosta grefieră l-a contactat telefonic pe Ion Stanciu, propunându-i să se întâlnească şi în cadrul întrevederii i-a dat cei 1.000 lei, în schimbul cărora, la termenul din 8 octombrie 2013, a procedat la desemnarea firmei în calitate de lichidator judiciar provizoriu, în dosarele 27595/3/2013 şi 11005/3/2013 şi ulterior, la termenul din 22 octombrie 2013 la numirea aceleaşi întreprinderi profesionale unipersonale, în calitate de administrator judiciar provizoriu, în dosarul Tribunalului Bucureşti 19765/3/2013.

‘Din analiza datelor furnizate pe portalul instanţelor, anterior societatea a mai fost desemnată lichidator sau administrator judiciar provizoriu în cauzele repartizate spre judecată completului C3, condus de către inculpatul Stanciu o singură dată în 2012 (dosar 31436/3/2012) şi de două ori în 2013, în martie şi aprilie, în dosarele 26996/3/2012 şi respectiv 49177/3/2012, pentru ca ulterior punerii în executare a convenţiei statuate între Cândea Cristina, fosta grefieră şi Ion Stanciu, frecvenţa acestor numiri să înregistreze o creştere vizibilă’, se spune în document.

Procurorii au reţinut că aceste consecinţe ale acordului ilicit încheiat au fost percepute pozitiv de către practicianul în insolvenţă şi sunt reflectate în dialogul pe care l-a purtat, în legătură cu dosarul 11005/3/2013, cu fosta grefieră:’ Pentru mine e important, că înseamnă că are ceva pe leasing, ştii, şi pot să valorific’, în antiteză cu situaţia celorlalţi practicieni: ‘Nu contează valoarea. Poate să fie şi zece mii de euro, dar tot contează, faţă de alţii care nu au nimic, ştii?!’. La rândul său, fosta grefieră a surprins chintesenţa acestei înţelegeri: ‘E bine că eşti în cărţi, acolo’.

În 28 noiembrie 2013, Cristina Cândea a reiterat dezideratul pe care şi l-a stabilit, denunţătoarei, în sms-ul pe care i l-a expediat: ‘Te pup, L!! Vrem dosare noi, tari şi mari!’, iar răspunsul primit de la aceasta a fost: ‘Nu am niciun semn, aştept cuminte’.

De asemenea, în document este redată şi o discuţie din 4 decembrie 2013 între magistrat şi fosta grefieră purtată în scopul stabilirii unei întâlniri pentru a fi dată mita. La ora 13,42, inculpatul a apelat-o pe aceasta, însă nu a răspuns, dar l-a sunat la ora 13,44 când au convenit să se întâlnească în jurul orelor 16,00:

Fosta grefieră: Bună ziua! Îmi cer scuze, nu v-am văzut.

Ion Stanciu: Da, ce… ce faceţi?

Fosta grefieră: Păi, nu eram în birou şi de aceea nu am auzit telefonu’.

Ion Stanciu: A…

Fosta grefieră: Ne vedem azi?

Ion Stanciu: Păi, când puteţi?

Fosta grefieră : Nu ştiu, când puteţi şi dumneavoastră.

Ion Stanciu: E, păi, eu stau la serviciu pân’ la… mai târziu. Până la şase.

Fosta grefieră : Pân’ la şase? şi pân… pân’ la… pe la patru nu puteţi coborî un pic?

Ion Stanciu: A, ba da! Ba da.

Fosta grefieră : Da? Pe la patru şi zece vin eu.

Ion Stanciu: Da, da.

La scurt timp, fosta grefieră a expediat suspectei un mesaj, cu textul ‘Am întâlnire!’, primind aprecieri de la aceasta ‘Eşti tare!’.

La ora 16:09, fosta grefieră a vorbit la telefon cu Ion Stanciu, împreună cu care a convenit să se vadă în faţa Tribunalului Bucureşti:

Ion Stanciu: Alo!

Fosta grefieră : Bună ziua! Eu am plecat acum de la serviciu. În cinci minute ajung. Spuneţi-mi unde vreţi să vin.

Ion Stanciu: Păi, unde puteţi dumneavoastră?

Fosta grefieră : Păi, ori în faţă acolo, la barieră, ori unde, de unde vă mai luam eu din lateral. Mai ţineţi minte?

Ion Stanciu: A, da! Da, da, da.

Fosta grefieră : De acolo, din lateral?

Ion Stanciu: Da. Sau… sau, da, veniţi în faţă la barieră.

Fosta grefieră : Acolo, la barieră? Bine.

La 10 minute de la dialogul redat anterior, fosta grefieră i-a trimis suspectei mesajul ‘24857’.

‘Consultând site-ul TB, s-a constatat că dosarul 24857/3/2013 se află pe rolul acestei instituţii, iar în şedinţa Secţiei a VII-a Civilă, din 3.12.2013, completul C3 pe care îl conduce Ion Stanciu a dispus ‘(…) numeşte administrator judiciar provizoriu pe Legal Recovery IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 din lege (…)’.Din probe rezultă, în faţa TB, la barieră, denunţătoarea i-a dat judecătorului, cu titlu de mită, 1.500 lei, primiţi de la Cristina Cândea, pentru desemnarea firmei în dosarul respectiv ca şi administrator judiciar provizoriu’, se spune în referat.

La o altă dată, fosta grefieră l-a apelat pe inculpatul Stanciu, cu care a căzut de acord să se vadă ‘luni’ (13 ianuarie 2014) – ‘Că am o felicitare pentru dumneavoastră şi o ţin la mine demult’.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Se construiește drumul de mare viteză care va lega România de Europa de Vest. Va avea poduri, dar și pasaje, iar o mulțime de șoferi vor fi încântați
Playtech.ro
Lista alimentelor care se scumpesc de la 1 iulie. Dispare plafonarea adaosului comercial
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Primul lider din istorie care vorbește oficial despre ieșirea țării sale din NATO: „Neutralitatea ar putea fi mai bună”
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Amendă pentru un sandviș. Reguli noi pentru cei care preferă călătoriile cu trenul
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
S-a sinucis Elena Marsilia! A fost găsită moartă, în penitenciar
Playsport.ro
Diplomat român bătut în Rusia și evacuat de urgență. FSB este principalul...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
Doliu în fotbalul mondial! A murit un jucător de legendă
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Începe Programul Rabla 2025: cum te poți înscrie și câți bani poți obține