Şef din Primăria Capitalei, reţinut de DNA

Mădălin Dumitru, Direcţiei Generale de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, a primit ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Dumitru este acuzat că a acordat contracte preferenţiale în ultimii 3 ani. Subalternul lui Sorin Oprescu a fost vizat de perecheziții în urmă cu două săptămâni.
Romania TV
05 iun. 2014, 12:48
Şef din Primăria Capitalei, reţinut de DNA

Şeful Direcţiei Generale de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, Mădălin Dumitru, a fost reţinut joi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie urmând a fi prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA, este acuzat de fals în declaraţii (3 acte materiale), efectuare de acte de comerţ incompatibile cu funcţia, participaţie improprie la delapidare, în formă continuată, luare de mită, abuz în serviciu şi 3 infracţiuni de trafic de influenţă. 

Percheziţii DNA la Primăria Capitalei

Din ordonanţa de reţinere a rezultat că Mădălin Dumitru în calitate de director al DGISP – funcţionar public cu atribuţie de conducere în cadrul autorităţii publice locale, deşi avea obligaţia de a-şi declara averea a făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la veniturile realizate în perioada 2008 – 2013. 

„Astfel, acesta, în declaraţia de avere din 4.11.2008 nu a menţionat venituri în sumă de 150.000 de euro obţinute ca urmare a încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare pentru un teren în suprafaţă de 217 m.p., situat în Bucureşti. În declaraţia de avere din 4.11.2010 nu a trecut venituri de 90.200 lei obţinute din cesionarea părţilor sociale la SC Magistral SRL, al cărei reprezentant era. În declaraţia de avere din 10.06.2013 nu a declarat veniturile obţinute din închirierea închirierea unui imobil situat în oraşul Voluntari, jud. Ilfov (1.850 euro/lună, pentru anul 2012 = 5.500 euro, ianuarie – iulie 2013 = 11.100 euro). În aceeaşi declaraţie de avere a declarat în fals venituri în sumă de 500.000 lei şi 150.000 euro obţinute ca urmare a încheierii a trei antecontracte de vânzare – cumpărare şi nu a declarat 8 ceasuri(Longines, Mont Blanc etc.)”, se arată în comunicat.

După numirea în funcţia de director, el a continuat să efectueze acte de administrare a societăţilor SC Precon SRL şi SC Magistral SRL atât în mod direct, cât şi prin intermediul altor persoane, fiind în continuare factorul de decizie în cadrul acestora.

„Astfel Mădălin Dumitru era cel care stabilea strategia de dezvoltare a societăţilor indicând administratorului/directorului general proiectele ce trebuie dezvoltate, oportunităţile de afaceri, termenii ofertelor şi termenii contractelor încheiate de cele două societăţi, precum şi prioritizarea plăţilor. S-a stabilit că el identifica posibilii clienţi ai societăţilor, discuta cu aceştia, le solicita întâlniri cu persoane din conducerea celor două societăţi, însoţea clienţii la sediul societăţilor pe care le administra în fapt”, susţin procurorii.

DNA menţionează că, urmare a exercitării acestor activităţi incompatibile, Mădălin Dumitru a obţinut foloase materiale necuvenite: suma de 48.000 lei ridicată din casieria SC Precon SRL de administrator la solicitarea sa şi depusă de acesta într-un cont indicat; costurile suportate de aceeaşi firmă pentru angajarea unui şofer personal, respectiv retribuţia acestuia; costurile suportate de firmă pentru asigurarea folosinţei mai multor autoturisme (rate de leasing, asigurări, taxe, cheltuieli de întreţinere) – autoturismul marca Chrysler Grand Voyager, autoturism marca Audi A5, autoturismul marca Audi Q7, costurile aferente abonamentelor telefonice pentru posturile utilizate de el şi fiul său.

Sursa citată precizează că au fost obţinute foloase şi pentru alte persoane, reprezentând salarii aferente perioadei 20.10.2010 – 16.05.2013 (30 luni x 7.130 lei – 213.900 lei) şi costurile aferente asigurării folosinţei mai multor autoturisme.

În perioada 2009 – 2014, în calitate de director, preşedinte al comisiilor de evaluare, preşedinte al comisiei de recepţie a lucrărilor, a pretins şi primit de la o firmă foloase necuvenite de peste 9.200 lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparaţii/renovare/instalaţii, materialele necesare şi obiecte electrocasnice pentru a-şi exercita influenţa în vederea atribuirii, derularea în bune condiţii a contractelor şi pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

În aceeaşi calitate, inculpatul Dumitru, prin recepţionarea unor lucrări neefectuate la obiectivul „Refacerea şi consolidarea structurii de rezistenţă a Pasajului denivelat suprateran Băneasa’ a creat premisele decontării de lucrări neefectuate în sumă de peste 372.000 lei fără TVA, respectiv la articolul deviz ‘Parapet metalic direcţional zincat” au fost decontaţi în plus 701 metri parapet nepus în operă. 

Prejudiciul cauzat prin decontarea unor lucrări neefectuate este de peste 372.000 lei fără TVA şi a fost recuperat integral, iar folosul firmei care a realizat lucrările constă în suma de bani încasată nelegal, constatarea finalizării lucrărilor şi neaplicarea unor sancţiuni contractuale.

Tot în perioada 2009 – 2014, a primit de la reprezentanţii a două societăţi comerciale două autoturisme, unul marca Mercedes, celălalt marca BMV X6, şi alte foloase necuvenite în cuantum de circa 50.000 de euro şi 9.000 lei, în vederea obţinerii pentru acestea de lucrări în subcontractare, avize/aprobări, a efectuării plăţilor la timp.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) anunţă suspendarea raportului de muncă al directorului general al Direcţiei Generale de Infrastructură şi Servicii Publice din PMB, Mădălin Dumitru, pe durata reţinerii sale de către procurorii DNA.

„Urmare a comunicatului DNA, Primăria Municipiului Bucureşti procedează în conformitate cu legislaţia în vigoare, în sensul suspendării raportului de muncă a domnului Mădălin Dumitru, director general al Direcţiei Generale de Infrastructură şi Servicii Publice, pe durata reţinerii. În acest interval, directorii executivi ai Direcţiei Utilităţi şi ai Direcţiei Transporturi, din cadrul Direcţiei Generale de Infrastructură şi Servicii Publice, vor prelua atribuţiile şi competenţele în funcţie de specificul activităţii lor”, precizează joi PMB.

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Viața lui Alexandru, un student excepțional născut cu dizabilități severe. Cum se descurcă cu ajutorul de la stat
Capital.ro
Călin Georgescu revine. Funcția publică pe care o poate obține. Are cale liberă
Playtech.ro
Traseul montan spectaculos din Maramureș pe care poți merge și cu copiii. Sfaturi pentru turiștii care pornesc în drumeție
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Vedete deformate de bisturiu. Chirurgia estetică le-a mutilat
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al tânărului care s-a sinucis pe A1! Mama lui a cedat...
iamsport.ro
Bombă! Dan Șucu, afaceri la suprapreț prin programul PNRR. Patronul Rapidului a încasat o sumă uriașă
MediaFlux
Daniela Nane, om de sprijin pentru Valentin Teodosiu, vocea PRO TV! EXCLUSIV PAPARAZZI Bătrânețe, haine grele, chiar și pentru marele actor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Răsturnare de situație în cazul tinerilor morți pe A1: „Nu a vrut să moară, dar cică a forțat-o iubitul”