Fostul deputat Nati Meir, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv, joi, pe fostul deputat Nati Meir la şapte ani de închisoare cu executare. Fostul politician este acuzat că a înşelat 35 de persoane, cărora le-a promis că le trimite la muncă în Israel, informează "Libertatea".
Romania TV
12 iun. 2014, 19:25
Fostul deputat Nati Meir, condamnat definitiv la 7 ani de închisoare cu executare

Prin decizia de joi s-a dispus şi contopirea acestei pedepse cu cea primită de fostul deputat într-un alt dosar de înşelăciune, în care Nati Meir a fost condamnat tot la şapte ani pentru că a păcălit opt persoane, pe care a încercat să le plătească pentru anumite servicii cu bancnote specimen.

A mai fost adăugat şi un spor de pedeapsă de un an, astfel s-au adunat la pedeapsă opt ani de închisoare.

Curtea de Apel a menţinut astfel decizia dată de Judecătoria Sectorului 1 în 20 septembrie 2013, care a fost menţinută anterior şi de Tribunalul Bucureşti.

În perioada ianuarie – octombrie 2009, Nati Meir, „profitând de ascendentul moral pe care îl avea, creat prin poziţiile publice deţinute, respectiv de fost deputat în Parlamentul României şi de candidat la Preşedinţia României”, i-a indus în eroare pe Filoti Silvian Ilie, Ilinca Ştefan, Dumitru Marius, Florin Draghici, Radu Pîndici, Mariana Oţetaru, Valentin Bălănescu şi George Mantea, producându-le un prejudiciu total de 444.235 de lei.

Nati Meir s-a prezentat victimelor ca fiind o persoană cu putere financiară, care oferă împrumut sume mari în valută, cu garanţii imobiliare, şi le-a arătat acestora, în momentul încheierii contractelor de împrumut ori pe parcursul derulării acestora, un rucsac plin cu valută falsă.

În 28 februarie, Nati Meir a mai fost condamat, de data aceasta într-un dosar de corupţie. Astfel, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) l-au condamnat pe fostul deputat Nati Meir la patru ani de închisoare şi interzicerea pe perioada executării pedepsei a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective, de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

El a fost trimis în judecată de DNA în 30 mai 2010, fiind acuzat alături de fiul lui, Or Meir, de trafic de influenţă şi, respectiv, complicitate la această infracţiune.

Procurorii DNA îl acuzau pe Nati Meir că, în cursul anului 2008, în calitate de deputat, a pretins de la o denunţătoare 50.000 euro spunându-i că va interveni pe lângă judecători din Tribunalul Galaţi pentru ca aceştia să dispună eliberarea ei din arest în dosarul în care era judecată pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune.

De asemenea, în cursul anului 2009 şi în lunile martie-aprilie din 2010, Nati Meir, prin intermediul fiului său, ar fi cerut 65.000 de euro de la cinci denunţători, cărora le-a spus că va interveni la magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru ca aceştia să dispună judecarea lor în libertate şi, ulterior, condamnarea la pedepse cu suspendarea executării, în două dosare în care sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune, respectiv complicitate la luare de mită.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Zeljko Kopic, discuție cu Mihai Stoica la FCSB – FC Botoșani. A venit în Ghencea să spioneze adversara din barajul pentru Conference League. Video
Capital.ro
O țară din Europa ar putea introduce cea mai dură regulă pentru șoferii care consumă alcool la volan. Elimină complet toleranța
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
O mai ții minte pe Mariana Buică, femeia care cântărea 240 de kilograme la 25 de ani? Cum arată astăzi, după ce a slăbit
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi