SCRISOAREA trimisă de Victor Ponta preşedintelui CCR, Augustin Zegrean

Victor Ponta i-a trimis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care afirmă că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei CCR privind Legea insolvenţei, în vederea promulgării actului normativ, generează neîncasarea unor venituri la bugetul de stat.
Romania TV
17 iun. 2014, 09:12
SCRISOAREA trimisă de Victor Ponta preşedintelui CCR, Augustin Zegrean

Premierul Victor Ponta îi scrie lui Augustin Zegrean că CCR a respins, la data de 21 mai 2014, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de PNL la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă,  însă decizia Curţii nu a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu în vederea promulgăriii actului normativ.

În acest context, netransmiterea către Preşedintele României a deciziei Curţii Costituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile către bugetul de stat. Îmi exprim convingerea că, din această perspectivă, veţi dispune măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege„, a scris Ponta.

CITIŢI AICI SCRISOAREA INTEGRALĂ

Victor Ponta a anunţat încă de luni că va transmite atât preşedintelui Traian Băsescu, cât şi preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, o scrisoare prin care îi va ruga să grăbească procedurile necesare în sensul promulgării Legii privind Codul insolvenţei.

Victor Ponta a amintit că acest act normativ a fost adoptat de Parlament şi ulterior a fost contestat la CCR de PNL, însă judecătorii Curţii au decis că legea este constituţională, urmând să fie transmisă preşedintelui pentru a fi promulgată.

‘Au trecut patru săptămâni de când CCR, în unanimitate, a respins contestaţia PNL şi, totuşi, Codul insolvenţei nu este promulgat. Eu pot să cred aici ori că este vorba despre o neglijenţă gravă, pentru că avem patru săptămâni în care noi nu am putut să încasăm bani la bugetul de stat, fie că este ceva mult mai rău decât atât. Preşedintele spune că nu poate să o promulge fiindcă nu a primit motivarea de la Curte iar Curtea zice că nu a avut timp să scrie motivarea. (…) O să trimit chiar astăzi o scrisoare şi preşedintelui CCR şi preşedintelui României rugând, că nu am voie să cer, să promulgăm Codul insolvenţei’, a declarat Ponta, citat de Agerpres.

Victor Ponta trimite o scrisoare lui Traian Băsescu şi către CCR pe tema Codului insolvenţei

 

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat la fața sediului DIICOT. Cum îl apără pe fostul prezidențiabil
Fanatik.ro
Laurențiu Reghecampf, prima decizie la FCSB: „Îi sparg 10 zile! Nu sunt pregătiți, patroane!”
Capital.ro
Curs valutar luni, 21 septembrie. Cât valorează euro și dolarul la început de săptămână. BNR a publicat noile valori
Playtech.ro
La ce distanță trebuie ținut câinele față de gardul vecinului. Ce spune legea în România
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută explicații
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un copilaș de doi ani și-a pierdut viața într-o locuință cuprinsă de foc, în județul Sălaj
iamsport.ro
Continuă războiul! Florin Prunea l-a ironizat pe Robert Niță după bucuria de la golul lui Andrei Șucu: ”Ferească Dumnezeu!”
MediaFlux
Horoscop 21 septembrie 2026. Început de săptămână cu schimbări importante! Banii intră în prim-plan, iar unele zodii primesc o veste care le dă planurile peste cap
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte