E oficial, milioane de microbişti NU vor vedea Liga 1 la tv. Anunţul care bulversează lumea fotbalului

RCS&RDS a scos din grilele sale posturile Look TV şi Transilvania Live, care vor difuza Liga 1, întrucât aceste televiziuni au decis să renunţe de la 1 iulie la regimul "must carry" şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor.
Daniel Spătaru
01 iul. 2014, 10:09
E oficial, milioane de microbişti NU vor vedea Liga 1 la tv. Anunţul care bulversează lumea fotbalului

Compania de telecomunicaţii RCS&RDS a scos din grilele sale de cablu analogic şi digital televiziunile Look TV şi Transilvania Live (care s-a transformat recent în Look Plus), la nivelul întregii ţări, inclusiv în Bucureşti.

Pe de altă parte, potrivit unor speculaţii apărute pe piaţa audiovizualului, reprezentanţii Look TV şi Transilvania Live ar fi solicitat de la operatorii de cablu un preţ de aproximativ 7 lei pe abonat pe lună pentru retransmisia acestora începând cu 1 iulie, dorind ca aceste televiziuni să fie difuzate în pachetele de bază ale cabliştilor şi nu în pachete separate, pentru care abonaţii să opteze dacă vor sau nu să plătească.

Până în prezent, compania UPC şi platforma sa de satelit, Focus Sat, dar şi reţeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunţat, prin intermediul unor comunicate de presă, că vor difuza meciurile din campionatul Ligii 1 şi din Cupa Ligii în următorii cinci ani.

Citeşte şi OFICIAL. Schimbare RADICALĂ decisă de FRF pentru LIGA I

Pe de altă parte, este de aşteptat ca şi alţi operatori mai mari sau mai mici de cablu din ţară să scoată din grilele lor televiziunile Look TV şi Transilvania Live, în condiţiile în care aceste televiziuni au decis să renunţe la regimul „must carry” începând cu data de 1 iulie şi să solicite tarife pentru retransmisie din partea cabliştilor.

Look TV şi Transilvania Live se aflau pe lista televiziunilor „must carry”, care sunt obligatorii la retransmisie pentru toţi cabliştii din România, în conformitate cu Legea audiovizualului. Look TV se afla pe locul 21 pe această listă, iar Transilvania Live, pe locul 26, conform documentului publicat pe site-ul Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Lista „must carry” se aplică doar operatorilor de cablu, nu şi platformelor de satelit (DTH). Televiziunile incluse în această listă, care a fost publicată de CNA pe 4 februarie 2014, s-au declarat libere la retransmisie şi fără condiţionări tehnice sau financiare.

Citeşte şi Abonamentul TV s-ar putea scumpi: Două posturi importante vor să iasă din lista must-carry

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
„De unde o asemenea informație?”. Răzvan Zăvăleanu, reacție la zvonul tăierii salariului lui Șumudică la CFR Cluj
Capital.ro
BREAKING NEWS. Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Reacția PSD
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal în Dolj, între două autoturisme! O femeie și-a pierdut viața și alte trei persoane au ajuns în spital
iamsport.ro
BOMBĂ! David Popovici s-a întâlnit cu legendara Oprah și a postat câteva cuvinte
MediaFlux
Ciucu, întâlnire de grad zero în dosul Primăriei Capitalei | Foto Exclusiv
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte