Ziua Imnului Naţional, sărbătorită marţi cu ceremonie militară, în Piaţa Tricolorului

Ziua Imnului Naţional este sărbătorită marţi cu ceremonie militară, în Piaţa Tricolorului din Bucureşti. La ceremonie participă premierul Victor Ponta, miniştrii Mircea Duşa şi Gabriel Oprea, dar şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu. 
Romania TV
29 iul. 2014, 05:48
Ziua Imnului Naţional, sărbătorită marţi cu ceremonie militară, în Piaţa Tricolorului

„Activitatea va cuprinde un ceremonial religios de binecuvântare şi rugăciune pentru poporul român, alocuţiuni privind simbolistica versurilor imnului naţional al României, un spectacol de cântece patriotice şi un exerciţiu de mânuire a armamentului individual”, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale.

În celelalte garnizoane din ţară, militarii vor lua parte la ceremoniile publice dedicate Zilei Imnului Naţional, organizate în colaborare cu autorităţile publice locale.

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne, participă la ceremonia publică prilejuită de Ziua Imnului Naţional al României.

Ziua Imnului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 29 iulie

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Planul lui Călin Georgescu pentru părăsirea României. Cum ar fi plănuit să plece în Viena: L-a angajat în mod fictiv
Playtech.ro
Ce trebuie să scrie pe cauciucurile de iarnă ca să nu iei amendă. Detalii importante pentru șoferi
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
ANAF vinde case, apartamente și mașini! Iată cum le poți cumpăra la prețuri mici
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai