VREMEA REA face PROBLEME în ţară: Persoane evacuate din cauza inundaţiilor, zeci de localităţi fără curent

Inundaţiile au afectat mai multe zone din ţară. În judeţul Giurgiu, au fost afectate 15 localităţi, mai multe persoane au fost evacuate şi câteva drumuri au fost blocate. Şi în judeţul Vaslui au fost probleme. Din cauza depunerii de gheaţă pe firele de curent electric, mai multe localităţi au rămas fără energie. Zeci de familii din Teleorman au ajuns în pragul disperării: bătrâni neajutoraţi încearcă să scoată singuri apa din case de aproape o săptămână. Cu lacrimi în ochi spun că nu au nevoie de aproape nimic. Cer doar ca cineva în putere să vină să-i scoată din nenorocirea lăsată în urmă de natura dezlănţuită.
Iulian Tudor
12 dec. 2014, 08:29
VREMEA REA face PROBLEME în ţară: Persoane evacuate din cauza inundaţiilor, zeci de localităţi fără curent

Numărul localităţilor afectate de inundaţii în judeţul Giurgiu a ajuns la 15, iar trei drumuri judeţene şi patru drumuri comunale sunt acoperite de ape pe diferite porţiuni, în urma inundaţiilor produse, patru dintre acestea fiind închise circulaţiei, iar pe unul se poate circula doar cu utilaje de capacitate mare, lama de apă fiind de aproape 40 de centimetri înălţime, scrie Agerpres.

Cele mai afectate de inundaţii sunt localităţile Roata de Jos şi Vânătorii Mici, unde au fost evacuate preventiv şapte persoane şi au fost inundate 14 fântâni şi mai multe drumuri şi podeţe, localitatea Călugăreni, unde a fost inundat aproape în totalitate târgul comunal, dar şi Clejani, Comana sau alte localităţi, unde sunt inundate curţi, grădini, păduri, drumuri şi podeţe.

Citeşte şi INUNDAŢIILE au făcut PRĂPĂD în ţară. Zeci de oameni sunt izolaţi, sute de case şi gospodării au fost afectate

Astfel, în judeţul Giurgiu suprafeţele de teren inundate sunt de aproximativ cinci mii de hectare în condiţiile în care în primele zile terenurile inundate erau de aproximativ cinci sute de hectare.

Sunt inundate 2.178 de hectare de terenuri agricole, 1.749 de hectare de păşuni şi 1.050 de hectare de pădure.

DJ 601 este acoperit cu ape pe o porţiune de 150 de metri, dar este circulabil, DJ 412 C – Podul Pescari este închis şi se circulă pe DJ 601 prin Crevedia Mare şi Goleasca, DC 191 Vadu Lat – Angheleşti este închis circulaţiei şi se circulă prin Clejani – Angheleşti, DC 140 – Podul Doamnei este închis, Neajlovul fiind deversat pe aproape un kilometru, DC 105 Iepureşti – Chirculeşti este necirculabil, iar varianta ocolitoare este prin Băneşti, DC 139 Bulbucata – Teişori este închis şi se circulă prin Gorneni – Făcău – Teişori, iar DJ 503 Răsuceni – Toporu este circulabil doar pentru maşini de capacitate mare, deoarece înălţimea apei deversate a ajuns la 40 de centimetri.

Citeşte şi CODUL PORTOCALIU de inundaţii rămâne valabil pentru mai multe râuri din ţară

Şi judeţul Vaslui a fost afectat de vremea rea. Zece localităţi au rămas fără energie electrică din cauza problemelor apărute la liniile de medie tensiune.

Potrivit reprezentanţilor E-On, problemele au apărut în urma depunerii de gheaţă pe fire, dar şi după ce crengile mai multor copaci s-au rupt din cauza gheţii depuse şi au distrus în cădere firele reţelelor electrice.

„Echipele noastre, dar şi ale contractorilor se află în teren şi lucrează pentru remedierea problemelor apărute din cauza vremii nefavorabile, în vederea reluării alimentării cu energie electrică a localităţilor afectate”, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Corneliu Zaiţ, specialist senior comunicare externă în cadrul E-On Moldova.

Citeşte şi Vreme extremă în Europa: Inundaţii în Bulgaria şi Grecia. Stare de urgenţă din cauza ploilor abundente

Şi în Teleorman, zeci de familii au ajuns în pragul disperării. Cu lacrimi în ochi spun că nu au nevoie de aproape nimic: cer doar ca cineva să vină să-i scoată din nenorocirea lăsată în urmă de natura dezlănţuită.

Bunica Anişoara are 73 de ani şi locuieşte cu soţul ei, nea Gheorghe, trecut de 80 de ani. De zile bune, ei se luptă singuri să scoată apa din casă. 

Altă familie, aceeaşi situaţie disperată. Cu lacrimi în ochi şi cu picioarele în apa rece ca gheaţa, Florentina încearcă să mai salveze ceva din mobilă sau electrocasnice.

Aceleaşi 45 de familii au fost inundate şi de Paşte, iar acum, în prag de Crăciun, se luptă tot cu apele. Iar pe lângă casele care stau să cadă, oamenii s-au trezit că multe dintre animale au murit înecate. Altele s-au adăpostit de ape cum au putut.

VEZI şi PROGNOZA METEO pe trei zile

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Când se redeschid școlile după codul roșu și cum se vor recupera orele. Anunțul făcut de ministrul Educației
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar