De ce a fost condamnat Miron Mitrea. „A primit mită diferenţa dintre valoarea reală şi valoarea facturată”

Mita primită de Miron Mitrea în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari, care se ridică la 169.440 de lei, constă în diferența dintre valoarea reală a lucrărilor executate și valoarea facturată, se arată în motivarea condamnării deputatului PSD de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), sentință care nu este definitivă.
Filip Stan
19 dec. 2014, 13:12
De ce a fost condamnat Miron Mitrea.

Magistrații de la Curtea Supremă mai apreciază că, deși nu există probe directe care să facă dovada pretinderii foloaselor necuvenite de către inculpatul Miron Mitrea, la acea dată ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, dar nici dovada oferirii lor de către inculpata Irina Jianu, la acea dată inspector general la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC), instituție aflată în subordinea lui Mitrea, faptele au putut fi probate prin alte mijloace.

„Cronologia evenimentelor și strânsa legătură dintre acestea dovedesc faptul că întreaga activitatea desfășurată de inculpată (…) nu a constituit o acțiune dezinteresată, menită să-i asigure doar confortul unei relații cât mai bune cu șeful său direct și familia acestuia, ci a avut legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului și modul de îndeplinire al acestora. Astfel, dacă faptul material al remiterii/primirii foloaselor sus-menționate de către inculpatul Mitrea Miron Tudor este cert, caracterul lor necuvenit rezultă, fără putință de tăgadă, atât din declarațiile martorilor (…), cât și din concluziile raportului tehnic în construcții și a raportului de expertiză contabilă”, se arată în motivarea ÎCCJ.

În opinia instanței, Miron Mitrea însuși, prin pregătirea sa profesională și calitatea de ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței, avea expertiza necesară pentru a aprecia faptul că suma facturată pentru executarea lucrării era mult mai mică decât valoarea reală.

„Fapta unui ministru de a primi indirect (cu privire la locuința mamei sale) foloase care nu i se cuvin (executarea de lucrări de extindere și amenajare a casei mamei la un preț sub cel real) în legătură cu un act ce intră în îndatoririle sale (numirea în funcție a inspectorului general al ISC) reprezintă infracțiunea de luare de mită”, se mai arată în motivare.

Instanța a apreciat, totodată, că plățile efectuate ulterior de Miron Mitrea pentru lucrările efectuate la locuință, la solicitarea părților civile, nu sunt de natură „să înlăture ilicitul penal sau să constituie o cauză de nepedepsire”, deoarece au intervenit „după îndeplinirea actului de serviciu, care nu mai avea la data plăților un caracter revocabil”.

Deputatul PSD Miron Mitrea a fost condamnat pe 15 octombrie la doi ani de închisoare cu executare de judecătorii de la ÎCCJ în dosarul referitor la renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Miron Mitrea a primit condamnarea pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și a fost achitat pentru fals material în înscrisuri oficiale.

De asemenea, instanța a dispus încetarea procesului penal împotriva lui pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Tot în cazul lui Miron Mitrea, judecătorii au dispus confiscarea sumei de 169.000 lei, acesta având de plătit și 15.000 lei cheltuieli de judecată.

În același dosar, fosta șefă a ISC, Irina Jianu, a fost condamnată la cinci luni închisoare. În prezent, aceasta se află în penitenciar, după ce a fost condamnată la șase ani în dosarul Trofeul Calității și patru ani în dosarul Zambaccian.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Șeful lui U Cluj, ultimele detalii despre transferul lui Nicolae Stanciu. Ce îl atrage, de fapt, pe mijlocașul naționalei. Exclusiv
Capital.ro
Salariul minim din Europa în 2026: diferența dintre suma primită și puterea reală de cumpărare. Pe ce loc se află România
Playtech.ro
Câți bani mai câștigă șoferii de Uber și Bolt după scumpirea motorinei şi benzinei. Sumele după taxe și carburant
Adevarul
Culisele planului eșuat al Israelului de a răsturna regimul iranian
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Rebeca este fetița care și-a pierdut viața în urma accidentului din Bacău. Părinții sunt devastați: „Iubirea noastră, de ce ai plecat?”
iamsport.ro
Banciu a numit viitoarea campioană a României: ”O să câștige atât sezonul regulat, cât și play-off-ul!”
MediaFlux
Gata cu buletinele vechi! Cartea de identitate electronică devine documentul standard în România
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România