Ingredientele scârboase din alimente. Ai mai mânca îngheţată dacă ai şti asta? VIDEO

Din ce în ce mai mulţi oameni citesc cu atenţie etichetele alimentelor, înainte de a le cumpăra. Însă de la a citi şi până la a înţelege ce conţin, de fapt, produsele, este cale lungă. Şi asta pentru că o parte dintre cele mai comune ingrediente, deşi 100% naturale, provin din surse care le-ar întoarce multora stomacul pe dos.
Iulian Tudor
08 feb. 2015, 07:42
Ingredientele scârboase din alimente. Ai mai mânca îngheţată dacă ai şti asta? VIDEO

Majoritatea alimentelor roşii, precum cireşele confiate, iaurtul cu fructe, gemurile şi chiar produsele cu pastă de tomate, conţin un ingredient obţinut dintr-o sursă greu de digerat. Este vorba despre o specie de gândaci, coşenila, care trăieşte pe smochini şi cactuşi, potrivit România TV. Gândacii sunt fierţi şi apoi pisaţi. Pasta rezultată este folosită drept colorant natural.

Unul dintre cele mai comune ingrediente care apare pe etichetele de pâine este L-cisteina. Acesta este un aminoacid care se introduce în aluat pentru a creşte viteza de procesare industrială. Puţini ştiu, însă, că această substanţă este obţinută din păr uman sau din pene.

Părul este dizolvat în acid, apoi L-cisteina este separată printr-un proces chimic, ambalată şi trimisă către producătorii de pâine.

Îngheţatele cu vanilie, zmeură sau căpşuni sunt printre preferatele tuturor, de la mic la mare. Însă aroma pe care o iubesc atât de mulţi oameni este obţinută din castoreum, o substanţă secretată în anusul castorului. Pe etichetă, aceasta este trecută ca „aromă naturală”.

Şi banala gumă de mestecat conţine un ingredient scârbos. Este vorba de lanolină – o secreţie uleioasă de pe lâna oilor. Aceasta face guma mai moale. De altfel, lanolina se foloseşte şi în multe produse de îngrijire cosmetică.

Cât despre drajeurile colorate şi lucioase, ca nişte mărgele, acestea sunt îmbrăcate de cele mai multe ori în excremente de la o altă insectă, Kerria Lacca. Acestea le dau luciu.

CITEŞTE ŞI: Cele mai nocive ingrediente din alimentele pe care le consumi zilnic

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Două faze controversate în FCSB – Oțelul! Cristi Balaj explică de ce Vali Crețu nu a primit cartonașul roșu după ce l-a lovit cu genunchiul pe Paul Iacob. Exclusiv
Capital.ro
CASS la pensie, între lege și contestarea în instanță. Ce opțiuni au pensionarii pentru a recupera banii
Playtech.ro
Cinci lucruri pe care să nu le faci niciodată în aeroport. Obiceiurile pasagerilor care îi enervează pe piloți și însoțitorii de bord
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie mondială
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Giani Kiriță l-a surprins pe Gică Hagi: ”N-am crezut că poți face asta!”
MediaFlux
Bani în plus pentru pensionari. Ajutorul va fi dat în luna decembrie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte