Rusia vrea un nou Tratat privind Forţele Armate Convenţionale care să ţină cont de interesele ei

Rusia s-a declarat miercuri "dispusă" să negocieze cu statele occidentale un nou tratat privind Forțele Armate Convenționale în Europa, la o zi după ce s-a retras din grupul consultativ ce monitoriza respectarea actualului tratat, dar a condiționat orice nouă înțelegere de acest fel de adaptarea ei la "noile realități" și de respectarea "intereselor Rusiei", consemnează AFP.
Iulian Tudor
11 mart. 2015, 13:44
Rusia vrea un nou Tratat privind Forţele Armate Convenţionale care să ţină cont de interesele ei

„Suntem dispuși să examinăm o asemenea posibilitate și să participăm la negocieri pentru un nou tratat adaptat la noua realitate, care să nu fie costisitor, să fie bine conceput și să țină cont în mod natural de interesele Rusiei”, a declarat pentru agenția Interfax Mihail Ulianov, șeful Departamentului de neproliferare și control al armamentului din cadrul Ministerului de Externe rus.

„Acceptăm principiul că un control al armelor în Europa poate fi util și nu avem intenția să acționăm ca și când am fi groparii acestei practici”, a adăugat oficialul rus, în opinia sa statele occidentale fiind cele cărora le lipsește „voința” de a negocia un nou tratat.

Arme NUCLEARE lângă graniţele României: „Facem ce vrem, este teritoriul nostru”

Tratatul privind Forțele Armate Convenționale în Europa (FACE), semnat după terminarea Războiului Rece, instituie în cazul fiecărei țări plafoane pentru fiecare categorie de armament (tancuri, artilerie, avioane etc.) și prevede de asemenea schimburi de informații și verificări reciproce între statele semnatare.

Tratatul a fost revizuit în anul 1999, dar statele membre ale NATO au refuzat să-l ratifice până când Rusia nu își retrage trupele din Transnistria și Georgia, astfel că primul document a rămas mai departe în vigoare.

La rândul ei, ca replică la extinderea NATO, Rusia și-a suspendat în anul 2007 participarea la tratat, fiind de atunci reprezentată doar în grupul consultativ din care s-a retras marți.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Adrian Mutu, propus la coşmarul FCSB-ului: “Salariu de un milion de euro!”. Exclusiv
Capital.ro
Clienții nu vor mai primi bonuri. Schimbarea pregătită pentru cumpărătorii din supermarketuri
Playtech.ro
De la ce vine prescurtarea USB. O folosim aproape zilnic, dar puțini știu ce înseamnă cele trei litere
Adevarul
Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Cele trei zodii care au noroc la bani toată luna octombrie. Horoscopul financiar le aduce o mulțime de reușite!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte