Erdogan, despre atentatul de la Istanbul: Democraţia este un sistem complex care nu poate suporta terorismul

Președintele Klaus Iohannis i-a transmis miercuri condoleanțe omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan, după atentatul care a avut loc marți la Istanbul, șeful statului turc precizând că democrația este un sistem complex care nu poate suporta terorismul.
Alina Costache
01 apr. 2015, 12:34
Erdogan, despre atentatul de la Istanbul: Democraţia este un sistem complex care nu poate suporta terorismul

Exprim condoleanțele mele și ale noastre pentru evenimentul nefericit de ieri. Pot să vă asigur de toată solidaritatea noastră. Terorismul este un flagel groaznic care se extinde și în a cărui combatere națiunile noastre trebuie să colaboreze”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întrevederea cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan.

La rândul său, președintele turc a afirmat că un procuror a fost luat ostatic și ucis mișelește, apreciind că acesta este un erou.

Terorismul (…) este o chestiune a întregii lumi și lupta noastră trebuie să o continuăm în plan mondial. (…) Acțiunea a fost îndreptată împotriva partidului nostru, împotriva democrației. Democrația este un sistem complex care nu poate suporta terorismul. Cei care credem în democrație trebuie să luptăm împotriva terorismului și în calitate de președinte al Turciei voi continua această luptă până la capăt. (…) Lupta trebuie să continue în manieră hotărâtă și partidul nostru va lua măsuri referitoare la ce s-a întâmplat”, a spus Erdogan.

Președintele Turciei a subliniat că astfel de evenimente creează îngrijorare, arătând că acestea trebuie să fie cunoscute pentru a fi prevenite. De asemenea, Erdogan a anunțat că la întoarcerea în țară va avea loc o reuniune la nivel înalt pentru că Turcia dorește să rezolve acest proces.

Erdogan a afirmat că speră să poată vizita familia procurorului pentru a-și exprima condoleanțe.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Erdogan și-a scurtat vizita oficială în România, el anulând participarea la dineul oficial oferit de președintele Klaus Iohannis, care urma să aibă loc miercuri seară.

Magistratul turc grav rănit în operațiunea poliției ce a pus capăt marți seară sechestrării sale într-un tribunal din Istanbul de către militanți înarmați ai unui grup de extremă-stânga a decedat din cauza rănilor, au anunțat medicii spitalului unde a fost transportat.

Procurorul Mehmet Selim Kiraz „era grav rănit când a ajuns (la spital), dar nu l-am putut salva în ciuda tuturor eforturilor noastre”, au anunțat medicii într-o declarație televizată, citată de AFP.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?