UE îi reaminteşte lui Viktor Orban că pedeapsa cu moartea este interzisă pe teritoriul său

Uniunea Europeană a reamintit miercuri că pedeapsa cu moartea este interzisă pe teritoriul său după ce premierul ungar Viktor Orban a relansat dezbaterea privind acest subiect în țara sa, informează AFP.
Romania TV
29 apr. 2015, 13:00
UE îi reaminteşte lui Viktor Orban că pedeapsa cu moartea este interzisă pe teritoriul său

Dacă Ungaria reintroduce pedeapsa capitala, va fi declanșată o procedură care ar putea conduce la sancțiuni, cum ar fi suspendarea drepturilor de vot ale țării în Consiliul European, instanță de decizie a celor 28 de state membre ale UE, a declarat pentru AFP o sursă comunitară, potrivit Agerpres.

‘Abolirea pedepsei cu moartea este o condiție necesară pentru aderarea la UE’, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.

‘Pentru Uniunea Europeană, pedeapsa cu moartea nu este un răspuns’, a reamintit comisarul european Dimitris Avramopoulos, în fața Parlamentului European la Strasbourg.

El nu l-a menționat în mod direct pe premierul ungar, însă eurodeputați le-au cerut mai devreme responsabililor UE să reacționeze la declarațiile lui Viktor Orban.

‘În această dimineață am cerut să vorbesc cu premierul Orban. Am contactat cancelaria lui și voi face un raport al rezultatelor discuțiilor mele’, a declarat președintele al Parlamentului European, Martin Schulz.

‘O astfel de măsură ar reprezenta o încălcare a legislației europene, este o barbarie’, a spus la rândul său eurodeputatul austriac socialist Jörg Leichtfried, în aplauzele celor prezenți, printre care și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Leichtfried a cerut totodată principalilor reponsabili ai UE ‘să tragă consecințele’ propunerii lui Orban, ‘inacceptabilă în Europa’.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Milioane de euro de la Dan Șucu pentru Rapid! Condiții de top în noua bază de la Ștefănești
Capital.ro
Acești bani sunt reținuți din pensiile românilor în fiecare lună. Cine trebuie să plătească CASS în 2026
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Nicușor Dan susține creșterea pensiilor. Anunțul președintelui și despre taxele din 2027
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România