Radu Mazăre află, luni, dacă rămâne după gratii. A fost aşteptat la ICCJ de iubita lui VIDEO

Judecătorii decid, luni, soarta lui Radu Mazăre. Fostul edil află dacă va fi eliberat din arest.
Alina Costache
25 mai 2015, 07:59
Radu Mazăre află, luni, dacă rămâne după gratii. A fost aşteptat la ICCJ de iubita lui VIDEO

Fostul primar al Constanţei află, luni, dacă rămâne după gratii, aşa cum cer procurorii, sau dacă iese din arest preventiv, potrivit România TV.

Radu Mazăre a fost adus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a fost aşteptat de iubita lui.

Cei doi s-au întâlnit pe holurile instanţei pentru câteva secunde iar tânăra i-a trimis un sărut de la distanţă fostului edil.

Radu Mazăre a demisionat săptămâna trecută de la Primăria Constanţa, după ce în data de 7 aprilie prefectul Constantin Ion a emis ordinul de suspendare din funcţia de primar al municipiului Constanţa a lui Radu Mazăre. Demisia a fost depusă la Secretariatul General al Primăriei Constanța.

Magistrații de la Înalta Curte au decis, joi seară, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Radu Mazăre, dar decizia nu este definitivă. Astfel, procurorii pot face contestație tot la Curtea Supremă.

Citeşte şi: Radu Mazăre poate fi cercetat în AREST LA DOMICILIU. Decizia nu este definitivă

În 2 aprilie, instanța supremă a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Radu Mazăre după ce a admis o contestație a DNA. Anterior, pe 18 martie, un alt complet hotărâse ca edilul să fie cercetat în libertate.

CITEŞTE ŞI Radu Mazăre, antrenor de fitness pentru Marian Vanghelie în celulă

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat și primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.

„Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societății respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât și prin intermediul celuilalt inculpat.

În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.

În același timp, între firma respectivă și instituția publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei — cca 335 milioane de euro”, precizează DNA.

CITEŞTE ŞI Iubita lui Radu Mazăre, în vizită la arest: Fiecare zi e tristă fără el. Normal că îmi era dor de el VIDEO

Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanței a participat la încheierea a 12 contracte între primărie și societatea controlată de el și de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

„În perioada noiembrie 2008-2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri cadru și contracte subsecvente încheiate între primărie și o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziția unor servicii artistice desfășurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța, serviciul de protecție a funcționarilor Primăriei Municipiului Constanța aflați în exercițiul funcțiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc”, arată DNA.

Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obținute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla și cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât și pentru Sorin Strutinsky.

Citeşte şi: Radu Mazăre e poreclit în arest Maimuţa. Cum a ajuns primarul suspendat al Constanţei să fie strigat astfel

 

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Radu sau Aioani? Sfaturi de la fostul mare portar al României înainte de marele meci cu Turcia
Capital.ro
Călin Georgescu anunță marea schimbare în România: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa!
Playtech.ro
Ce drepturi ai dacă ești concediat. Cum te protejează legea și ce poți face
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Familia unei legende dinamoviste ar putea deveni acționar la gruparea din SuperLiga: ”Poate fiul meu o să investească”
MediaFlux
O dronă a explodat în Tulcea! Primele imagini video
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj