O dietă plină de zahăr ne face să arătăm mai în vârstă

Wendy Powell, care are 40 de ani, nu este niciodată crezută atunci când îşi dezvăluie vârsta. Aspectul femeii nu se datorează unor diete sau vreunei operaţii estetice, ci eliminării zahărului din alimentaţie. Teoria ei pare să fie susţinută şi de ştiinţă, după ce cercetătorii de la o universitate din Olanda au descoperit o legătură între cantitatea de zahăr din sânge şi felul în care arată persoanele în vârstă.
Romania TV
05 apr. 2012, 17:25
O dietă plină de zahăr ne face să arătăm mai în vârstă

„Mă simt extraordinar când mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult şi aceştia îmi spun că arăt mai bine decât acum 20 de ani”, a declarat Wendy Powell, potrivit Daily Mail.

Femeia, antrenor personal şi mamă a doi copii din Truro (Cornwall), susţine că aspectul ei întinerit de datorează eliminării zahărului din alimentaţie. Ea susţine că a ales această varianta, în urmă cu 11 ani, pentru a se pregăti în meseria ei de antrenor personal, şi că după ce a constatat că o astfel de dietă îi îmbunătăţeşte mult aspectul fizic şi mai ales calitatea pielii, mai eficient decât orice alt produs cosmetic, a continuat-o.

Acum, descoperirile femeii sunt susţinute de ştiinţă. Cercetatorii de la Leiden University Medical Centre din Olanda şi Unilever din Marea Britanie au măsurat nivelul zahărului din sânge la 600 de bărbaţi şi femei cu vârste cuprinse între 50 şi 70 de ani şi au concluzionat că există o legătură directă între cantitatea de zahăr din sânge şi felul în care arată persoanele în vârstă.

În cadrul studiului, după efectuarea măsurătorilor, fotografii ale acelor oameni au fost prezentate în faţa unei comisii formate din 60 de persoane. S-a constatat astfel că persoanele cu un nivel al zahărului crescut erau catalogate ca fiind mai bătrâne decât celelalte. Astfel, o creştere a nivelului zahărului din sânge cu 1 mm/l adăuga la vârsta persoanei respective încă 5 luni.

„Am luat în calcul şi alţi factori, cum ar fi faptul că persoanele respective erau fumătoare sau nefumătoare, şi totuşi efectele erau clare: cu cât era mai mare nivelul de glucoză în sânge cu atât persoanele respective arătau mai în vârstă. Cei care păreau mai în vârstă erau chiar diabeticii. Din cauza afecţiunii, aceştia se confruntau cu un nivel crescut al glucozei pe perioade îndelungate”, a declarat David Gunn, unul dintre membrii echipei de cercetare.

La aceeaşi concluzie au ajuns şi expertii în dermatologie. O dietă cu un consum ridicat de zahăr este un dezastru pentru piele. „Nu are niciun sens să cheltui mulţi bani pe creme scumpe dacă ai o dietă bogată în zaharuri. Poţi să-ţi protejezi şi să-ţi hidratezi pielea cu ajutorul cremelor, dar trebuie să hrăneşti şi să stimulezi creşterea celulelor sănătoase şi din interior, iar zahărul nu face altceva decât să împiedice asta”, susţine Aamer Khan, specialist în dermatologie cosmetică.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Simona Sensual, chemată la parchet! Ce i s-a întâmplat fostei asistente TV
Fanatik.ro
„Să ții de Meme Stoica la FCSB ca de Sfintele Moaște”. Ce replică i-a dat Gigi Becali lui Mitică Dragomir. Exclusiv
Capital.ro
Nu se va mai achita impozit pentru aceste autovehicule. Românii care ar putea beneficia și de sprijin financiar: Sunt justificate aceste demersuri
Playtech.ro
De ce Luna devine roșie în timpul eclipselor totale de Lună: Fenomenul spectaculos are loc în această noapte
Adevarul
Războiul din Iran lovește în investițiile românilor din Dubai. Economist: „E un avertisment că anumite lucruri s-ar putea întâmpla”
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Două mașini s-au izbit violent într-un cartier din Ploiești. O tânără de 19 ani și-a pierdut viața în ciuda eforturilor salvatorilor
iamsport.ro
Fiica lui Ion Țiriac nu s-a speriat de rachetele iraniene căzute în Dubai. Ioana Țiriac a postat chiar dintr-o zonă afectată
MediaFlux
Ce limbă vorbesc copiii Nicoletei Luciu: „Singura care vorbește română sunt eu”
stirilekanald.ro
(P) Importanța farmacistului în alegerile informate pentru sănătatea inimii
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj