Liviu Pop: Nu toţi bugetarii vor primi majorări salariale VIDEO

Zeci de mii de bugetari NU vor beneficia de salarii majorate. Asta pentru că lefurile lor au un nivel mai mare decât cel din 2010. În plus, unii dintre ei au primit sporuri ilegale. Declarația a fost făcută de Liviu Pop, nominalizat pentru postul de ministru delegat pentru dialog social.
Romania TV
07 mai 2012, 09:36
Liviu Pop: Nu toţi bugetarii vor primi majorări salariale VIDEO

„Această diminuare cu 25% nu s-a operat pe toate domeniile bugetare. Mai mult,  deja avem semnale din sistem că anumite categorii bugetare au avut salariul în ianuarie 2011 mai mare decât în ianuarie 2010. Această reîntregire de salarii s-ar putea, pentru unele categorii din sistemul bugetar,  să însemne o stagnare, să nu mai aibă majorare„, a declarat Liviu Pop la România TV.

Pop a arătat că reîntregirea salariilor nu trebuie să amplifice discrepanţele din sistemul salarizării publice. El a arătat că a primit semnale că salariaţilor din unele primării şi consilii judeţene nu numai că nu li s-au redus lefurile, ci chiar le-au fost crescute. Mai mult, ar fi fost ocolită şi interdicţia de efectuare de noi angajări în sectorul public. „Avem date că sunt instituţii în subordinea Ministerului Muncii în care există posturi blocate pe care au fost angajate, din 3 în 3 luni, persoane care nu au avut activitate„, spune Liviu Pop.

Ministrul delegat pentru dialogul social intenţionează să-i ceară lui Ponta să se facă o radiografie a tututor ministerelor, din 2009 până acum în care să fie cuprinsă evoluţia reală a numărului de angajaţi, precum şi modul în care a fluctuat salarizarea acestora.Pop susţine că există suspiciuni potrivit cărora educaţia şi sănătatea au fost singurele domenii în care reducerea cu 25% a fost aplicată riguros.

Liviu Pop a arătat că va începe un audit în instituţiile publice privind salarizarea astfel încât cei cărora nu le-au fost scăzute să nu primească majorarea de 8% începând cu luna iunie. „Este normal ca actul normativ ce va sta la baza reîntregirii salariilor să nu creeze discrepanţe şi mai mari„, susţine Pop.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, că salariile bugetarilor vor creşte cu 8% de la 1 iunie, restul de până la 15% urmând să fie acordat tot în cursul anului 2012, în luna octombrie sau noiembrie.

Ponta a precizat că restul de bani de până la 15% va fi primit de către bugetari în funcţie de rezultatele economice, dar cu siguranţă în cursul anului 2012, în luna octombrie sau în luna noiembrie.

Ponta a precizat că ministrul propus pentru Finanţe, Florin Georgescu, a negociat o ţintă de deficit de 2,25% din PIB pentru 2012, adică o extensie de 0,35%, el subliniind că acest procent este mai mult decât suficient pentru a acoperi proiectele pe care guvernarea USL le consideră esenţiale.

Victor Ponta a subliniat că deficitul nu va depăşi sub nicio formă procentul de 3% din PIB.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Cine are dreptul să încaseze ultima pensie? Actele necesare. Termenul legal de depunere a cererii
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Rețetele nu se mai dau în fiecare lună. Toate schimbările pentru pacienți
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România