Mihai Şora, despre Solomon Marcus: La creştini, dacă e soare afară, omul acela pleacă împăcat

Filosoful Mihai Şora, membru de onoare al Academiei Române, a publicat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu matematicianul Solomon Marcus, spunând despre acesta că ”a plecat împăcat, mulţumit de viaţa pământească”.
Romania TV
17 mart. 2016, 15:02
Mihai Şora, despre Solomon Marcus: La creştini, dacă e soare afară, omul acela pleacă împăcat

„Acum am aflat. La creştini, se spune că – dacă este soare afară – omul acela pleacă împăcat, mulţumit de viaţa lui pământească. Nu ştiu cum se spune la evrei şi nici nu-mi vine în minte, în clipa aceasta, vreo expresie anume”, a scris Mihai Şora pe pagina de Facebook, alăturând o fotografie care îi înfăţişează pe cei doi intelectuali.

„L-am preţuit mult pe Domnul Solomon Marcus. Nu doar pentru onestitatea intelectuală (rara avis, în zilele noastre), ci şi pentru felul său, cu totul deosebit, de a fi prezent în lume, „pe fază“, cum spun mai tinerii mei prieteni: înşurubat în problemele Cetăţii, cu o acuitate a privirii şi o ascuţime a minţii ieşite din comun, activ (dar fără afectare), neliniştit şi pătrunzător. O prezenţă singulară (şi, tocmai de aceea, cu atât mai valoroasă): nu avea nevoie de niciun grup, castă ori ceată pentru a exista”, a mai notat Mihai Şora. 

Cei doi, Solomon Marcus şi Mihai Şora, apar imortalizaţi într-o fotografie făcută în 2012, de Luiza Palanciuc-Şora. 

„Fotografia aceasta îmi este foarte dragă, o amintire luminoasă. Ţin minte că am râs împreună comentând-o:
„– Ia uitaţi-vă, Domnule Şora, cum stăm noi aici: dumneavoastră sprijinit în braţul stâng, eu – în dreptul.
– Pesemne că aşa trebuie să arate o gândire vie: susţinută de ambele braţe.”

Solomon Marcus, membru titular al Academiei României, s-a născut pe 1 martie 1925, la Bacău. A urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti şi a obţinut ulterior titlurile ştiinţifice de doctor în matematică şi doctor docent. A predat la Facultatea de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti şi este autor a numeroase studii interdisciplinare de cărţi privind utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în ştiinţele naturale şi sociale. 

A fost tradus în mai multe limbi străine şi a publicat 50 de volume în România şi aproximativ 400 de articole în reviste ştiinţifice sau de specialitate.
Solomon Marcus a devenit din 1993 membru corespondent al Academiei Române, iar în 2001 a fost ales membru titular al instituţiei. 

Numele academicianului român Solomon Marcus este citat în mari enciclopedii internaţionale, precum ”Brockhaus”, ”Enciclopedia Italiana”, ”Enciclopedia Universalis”, în enciclopedii internaţionale de matematică, informatică, cibernetică, lingvistică, semiotică şi literatură. 

Profesorul Solomon Marcus a murit joi, la Institutul C.C. Iliescu din Bucureşti.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Betis Sevilla, transfer spectaculos din SuperLiga! Spaniolii au venit special după „copilul-minune” și i-au convins familia
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat