Mesajul unei supravieţuitoare către Anders Breivik: „Am câştigat, el a pierdut!”

Tineri norvegieni răniţi în cursul atacului de pe Insula Utoya s-au prezentat luni pentru prima dată în faţa tribunalului din Oslo, descriind felul în care Anders Behring Breivik a deschis cu calm focul asupra lor. Extremistul de dreapta este judecat pentru uciderea a 77 de persoane, anul trecut, la Oslo şi pe insula norvegiană Utoya.
Romania TV
14 mai 2012, 17:21
Mesajul unei supravieţuitoare către Anders Breivik:

„Am câştigat, el a pierdut. Tinerii norvegieni ştiu să înoate”, a declarat Frida Holm Skoglund, o tânără zveltă, în vârstă de 20 de ani, când a fost întrebată dacă vrea să i se adreseze acuzatului, izolat într-o altă sală pe timpul mărturiei sale.

Un lucru rar de la 16 aprilie încoace, de când a început procesul extremistului de dreapta, în vârstă de 33 de ani, a fost că declaraţiile fetei au provocat râsete discrete în sala numărul 250 a tribunalului din Oslo.

Vizibil anxioasă la ideea că va depune mărturie, Frida Holm Skoglund a explicat, la bară, cum a fost atinsă de un glonţ la nivelul coapsei, pe 22 iulie 2011, şi cum şi-a scos singură proiectilul din rană.”O prietenă mi-a spus că am fost atinsă la coapsă. Eu credeam că era o glumă, că nu era un glonţ adevărat”, a spus ea cu o voce timorată, în contrast cu duritatea declaraţiilor sale.

Pentru a scăpa de Breivik, ea a fost nevoită să fugă înot de pe Insula Utoya, cu mai mulţi prieteni. Tânăra a declarat că l-a văzut, de pe apa ca de gheaţă a lacului, pe ucigaş stând pe mal şi trăgând asupra tinerilor care fugeau să se salveze înotând, strigând la ei „Opriţi-vă, întoarceţi-vă!”.

Acuzând mişcarea din care fac parte că este o sursă a Islamului şi multiculturalismului în Norvegia, Breivik a ucis 69 de persoane pe Insula Utoya, luând ca ţintă o tabără de vară a tinerilor laburişti. Mai înainte, el a detonat o bombă lângă sediul Guvernului, la Oslo, omorând alte persoane.

Deşi recunoaşte faptele, extremistul a ales să pledeze nevinovat, considerându-şi gestul „crud dar necesar”.

Înaintea Fridei Holm Skoglund, alţi doi tineri răniţi în atac s-au înfăţişat la bară, în prezenţa acuzatului de această dată, pentru a spune cum au fugit în acea zi de Breivik, deghizat în poliţist, pe care toţi îl descriu drept calm şi controlat în timpul carnagiului.

Atins la spate, Lars Groennestad, în vârstă de 20 de ani, a povestit că s-a acoperit cu pământ pentru a se ascunde cât mai bine, după care a fost salvat de către poliţiştii adevăraţi. „Medicii mi-au spus «încă un sfert de oră şi nu aş mai fi fost astăzi, aici»”, a declarat el.

Atinsă de un glonţ la braţ, lucru de care şi-a dat seama ulterior, când şi-a scos bluzonul, Silja Kristina Uteng, în vârstă de 21 de ani, a reuşit să scape tot înot, parcurgând cel puţin 600 de metri, în pofida rănii. „Preferam să mă înec în loc să fiu ucisă”, a subliniat tânăra, încă foarte afectată psihologic de dramă.

Dacă va fi declarat iresponsabil din punct de vedere penal, prin verdictul aşteptat în iulie, Breivik riscă să fie internat într-o instituţie psihiatrică pe viaţă. Dacă va fi declarat responsabil, el riscă 21 de ani de închisoare, o pedeapsă care va putea fi prelungită atât timp cât va fi considerat periculos.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Oficial: Robert Niță, șef la Rapid! Fostul fotbalist decide transferurile si bugetul giuleștenilor alături de Şucu şi Angelescu
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT