Codul de Procedură Penală: Procurorul poate cere informaţii financiare despre o persoană fără acordul judecătorului

Procurorul poate solicita de la bănci datele financiare ale unei persoane, fără aprobarea iniţială a unui judecător, se arată în ordonanţa de modificare a Codului de Procedură Penală adoptată de Guvern, măsura despre care unii avocaţi, dar şi un ONG, susţin că este neconstituţională.
Romania TV
21 mai 2016, 14:03
Codul de Procedură Penală: Procurorul poate cere informaţii financiare despre o persoană fără acordul judecătorului

Procurorul poate să ceară direct de la bănci, fără încuviinţarea prealabilă a unui judecător, datele financiare ale unei persoane, se arată în Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, adoptată miercuri de Guvern. Modificarea elimină astfel filtrul judecătoresc, prevăzut până acum de Codul Penal.

Unii avocaţi de drept penal susţin că modificarea, cu dispariţia sintagmei „cu încuviintarea prealabilă a judecatorului de drepturi si libertăţi”, încalcă drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.

“Noile modificări ale Codului Penal şi de Procedură penală şi NECONSTITUŢIONALE: (1) Procurorul poate solicita unei institutii de credit sau oricărei alte instituţii care deţine date privind situaţia financiară a unei persoane comunicarea datelor privind existenţa şi conţinutul conturilor unei persoane, în cazul în care există indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi există temeiuri pentru a se crede că datele solicitate constituie probe”, se arată într-o postare a avocatului Marius Vicenţiu Coltuc, pe blogul său personal, informează Mediafax.

De asemenea, APADOR-CH (Asociaţia privind apărarea drepturilor omului din România) susţine că modificarea încalcă dreptul la viaţă privată, garantat în art. 26 din Constituţie şi în art. 8 din Convenţia Drepturilor Omului. APADOR-CH reclamă totodată că „este în acelaşi timp şi o măsură vădit neconstituţională, întrucât art. 115 al. 6 din Constituţie interzice adoptarea de ordonanţe de urgenţă prin care sunt afectate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.”

“Modificarea art. 153 din codul de procedură penală, constând în eliminarea filtrului judecătoresc, ce era prevăzut, şi în abilitarea procurorului de a cere direct de la bănci, fără încuviinţarea judecătorului, datele financiare ale unei persoane, nu a fost cerută în nicio decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană ce trebuie implementată“, se arată în comunicatul APADOR-CH.

Ordonanţa adoptată de Guvern prevede, în total, peste 150 de modificări ale Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, potrivit Mediafax.

„Guvernul a modificat şi a completat, printr-o ordonanţă de urgenţă, legea 286 privind Codul Penal şi Legea privind Codul de Procedură Penală. Această ordonanţă a fost necesară pentru că, de la intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală, au fost nu mai puţin de 15 decizii al CCR, care au produs un impact important asupra acestor acte normative. În consecinţă a fost necesară transpunerea urgentă a unor acte normative pentru clarificarea unor elemente din aceste două coduri, conform indicaţiilor pe care Curtea le-a făcut”, a declarat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt Executivului.

Citeşte şi Ponta critică modificările aduse Codului Penal: „Este DICTATURĂ. Secta Macovei gândeşte ca ISIS”

Printre modificările aduse se află şi dreptul procurorului de a revoca o hotărâre judecătorească, în cazul controlului judiciar şi al controlului judiciar pe cauţiune.

„În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele, se dispune de procuror, chiar dacă masură a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi”, se mai arată la punctul 57 din ordonanţă, informează Mediafax.

O măsură contestată de unii avocaţi şi de cei de la APADOR-CH este şi abrogarea aliniatului 1 din art. 228 din Codul de procedură penală, care prevedea că după luarea măsurii arestării preventive, inculpatului i se aduc la cunoştinţă, de îndată, în limba pe care o înţelege, motivele pentru care s-a dispus această măsură.

„Întrebarea care se pune în mod firesc este care era urgenţa abrogării acestui text de lege care reglementa dreptul la informare al persoanei arestate, componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil?Abrogarea acestui text nu a fost cerută nici prin vreo decizie a Curţii Constituţionale şi nici prin vreo directivă europeană.”, adaugă reprezentanţii APADOR-CH.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Transformare incredibilă a fotbalistului care a luat două titluri cu CFR Cluj. E vedetă rock și i-a făcut imn lui Messi
Capital.ro
Bani de la Guvern. Gabriela Firea, anunț pentru femeile din România: 40.000 de euro finanțare de la stat
Playtech.ro
Cât costă o centrală telefonică din comunism în 2026: preţul e de ordinul miilor de lei
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu, prima reacție după ce l-a vizitat pe Mircea Lucescu. Antrenorul s-a întors în România de urgență
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Drama neștiută a Andreei, asistenta de 31 de ani din Târgu Jiu care și-a pus capăt zilelor. În urmă cu patru luni a fost abuzată de trei indivizi
iamsport.ro
Gabi Tamaș, acuzat că și-ar fi ieșit din minți și ar fi agresat mai multe persoane la Survivor! Ar fi lansat și ”amenințări de o brutalitate șocantă la adresa femeilor din staff”
MediaFlux
Prognoza meteo luna mai 2026. ANM anunță când scăpăm de frig
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj