Prună, despre decizia CCR privind abuzul în serviciu: Nu se schimbă nimic în lupta anticorupţie

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, joi, că decizia Curţii Constituţionale cu privire la abuzul în serviciu este una de interpretare, care aduce clarificări, fără a modifica nimic din lupta anticorupţie. Prună a precizat că aşteaptă motivarea hotărârii Curţii.
Filip Stan
16 iun. 2016, 17:32
Prună, despre decizia CCR privind abuzul în serviciu: Nu se schimbă nimic în lupta anticorupţie

„Decizia de ieri a Curţii este una de interpretare, care nu necesită niciun fel de schimbare legislativă. Eu salut această decizie, care clarifică – în sensul că preia exact ce scrie în Convenţia Naţiunilor Unite, pe care România a semnat-o şi a ratificat-o. Acum, asteptăm să vedem motivarea, dar, pentru moment, nimic nu este schimbat în ceea ce cunoaştem în materie de luptă anticorupţie”, a afirmat ministrul.

Curtea Constituţională a decis, miercuri, în unanimitate, că definiţia abuzului în serviciu este constituţională în măsura în care ”executarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu” din definiţia din Codul Penal înseamnă „prin încălcarea legii”, această decizie urmând să se aplice pe viitor, pentru dosarele care vor fi deschise şi nu pentru cele aflate deja în curs de soluţionare, arată News.

Citeşte şi: Elena Udrea, după decizia CCR privind abuzul în serviciu: O să cer achitarea în dosarul „Gala Bute”

„Curtea a reţinut că sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu”, a precizat CCR.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
Transferul lui Joao Paulo la FCSB l-a făcut pe Gigi Becali să vrea să schimbe legea: „O să intervin ca parlamentar!”
Capital.ro
Dosar penal pentru permisul de conducere categoria B. Când nu ai drept de circulație în România, deși permisul e legal
Playtech.ro
Furnizorul care propune cel mai mic preț de la 1 aprilie 2026. Ce oferte au afișat E.On, Engie, PPC și ceilalți furnizori după eliminarea plafonării
Adevarul
Actor celebru demontează nostalgia comunistă: „Unde dracu era omenia? Toți erau turnători”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alin, un kinetoterapeut de 33 de ani din Pitești, și-a pus capăt zilelor în propriul cabinet. Era căsătorit și avea un băiețel
iamsport.ro
Incredibil! Cum aranja Gino Iorgulescu meciuri când activa în Liga 1: ”Strategia lui Gigi Becali îmi aduce aminte de a lui”
MediaFlux
România, în război direct cu Rusia? Anunțul de la vârfului Statului Major al Apărării
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil