Numărul cererilor de cetățenie română, de patru ori mai mare în 2015 faţă de 2014

Numărul solicitărilor de cetățenie română a înregistrat o creștere semnificativă din 2015, a declarat joi președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, Iulia Mălina Ciobanu.
Romania TV
23 iun. 2016, 12:07
Numărul cererilor de cetățenie română, de patru ori mai mare în 2015 faţă de 2014

„Este o evoluție interesantă în ceea ce privește numărul solicitărilor de cetățenie. Dacă la înființarea Autorității, în 2010, erau aproape 100.000 de solicitări de cetățenie, numărul acestora a scăzut până în 2014, când a ajuns la 21.000 de cereri. Din 2015 am înregistrat o creștere semnificativă. În 2015 au fost aproape 82.000 de cereri, 81.000 și ceva, iar în 2016, până la acest moment, avem peste 50.000 de cereri înregistrate. (…) Este o creștere foarte mare, probabil că situația internațională are un rol important în creșterea numărului de solicitări în materia cetățeniei”, a precizat Ciobanu, după ceremonia în care 43 de cetățeni au depus jurământul de credință față de România și au dobândit certificate de cetățenie.

Președintele ANC a arătat că pentru cei mai tineri dintre solicitanți cetățenia română înseamnă o oportunitate.

„Să știți că sunt și bătrâni care vin să depună jurământul și cu lacrimi în ochi rostesc jurământul și intonează imnul național. Pentru ei cetățenia română reprezintă doar un sentiment de bine, cetățenia ascendenților și de fiecare dată îmi spun: ‘vreau să mor român’„, a povestit ea.

Iulia Ciobanu a precizat că, dintre cele aproape 82.000 de persoane care au solicitat cetățenia română în 2015, majoritatea sunt din Republica Moldova.

„Pe articolul 8 (din Legea cetățeniei române), pe naturalizare, nu pe redobândire, cei mai mulți vin din țările arabe, dar sunt și din Europa, mă refer la Albania, Serbia, Macedonia, avem solicitanți și din Germania, din Franța. Pe redobândirea cetățeniei cei mai mulți solicitanți sunt din Republica Moldova, cam 90%, redobândire articolul 11 — cei care au pierdut din motive neimputabile”, a explicat Ciobanu.

Potrivit acesteia, ponderea cererilor de cetățenie respinse este de 1,41%, procent care a reieșit în urma datelor statistice agregate în perioada 2010 — 2015. Ciobanu a menționat că motivele respingerii unei cereri sunt diverse, de la faptul că solicitantul a fost condamnat pentru o infracțiune care îl face nedemn de a fi cetățean român la faptul că pentru redobândirea cetățeniei nu îndeplinește condiția ascendenței sau solicitantul nu completează dosarul cu actele solicitate de comisia pentru cetățenie. Ea spune că durează în medie un an de la depunerea dosarului și până la dobândirea cetățeniei române.

Dintre cele 43 de persoane care au depus joi jurământul de credință, zece sunt din Turcia și nouă din Siria.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT