Grevă în administraţia publică locală. Sindicaliştii au întrerupt programul şi au ieşit în stradă

Sindicaliştii din administraţia publică locală au intrat în grevă marţi, după ce negocierile cu Ministerul Muncii privind creşterea salariilor au eşuat.
Filip Stan
12 iul. 2016, 05:53
Grevă în administraţia publică locală. Sindicaliştii au întrerupt programul şi au ieşit în stradă

UPDATE Peste 30.000 de angajaţi din administraţia publică locală din toată ţara au intrat în grevă, în Bucureşti desfăşurându-se un protest în faţa Primăriei Capitalei, scrie Mediafax.

În Bucuresti, membri ai sindicatul Forum, care sunt salariaţi din Primăria Capitalei, Primăria Sectorului 3, Direcţiile de taxe şi impozite de la sectoarele 3 şi 4 taxe şi Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor au participat la greva anunţată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie.

„Problema noastră e una singură: veniturile şi salariile foarte mici. Nu vrem luna de pe cer, vrem o chestiune corectă, aplicarea legii salarizarii unitare. În 2008 au fost tăiate atât din salarii cât şi din veniturile colaterale. Eu am un venit net de 2.300 de lei. Un debutant a ajuns acum la salariul minim pe economie, din care se scad contribuţiile sociale şi impozitele”, a declarat Dumitru Cherdan, vicepreşedinte al sindicatului Forum.

 

Cei care au participat la grevă au întreruput marţi activitatea pe durata întregului program. Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie anunţă grevă generală pe termen nelimitat începând cu 19 iulie, scrie Mediafax.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie au avut sâmbătă negocieri referitoare la drepturile salariale cu Ministerul Muncii, discuţii în urma cărora sindicaliştii susţin că nu s-a ajuns la un consens. Sindicaliştii susţin că salariaţii din administraţia publică locală din România reprezintă cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, majoritatea având venituri salariale brute apropiate ca valoare sau egale cu salariu minim brut pe economie (1.250 de lei pe lună).

La data de 05 iulie, sindicaliştii din administraţia publică au intrat în grevă timp de o oră.

Aceştia cer majorarea salariilor de bază ale funcţionarilor publici şi ale personalului din administraţia publică locală cu 25% şi acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru, eliminându-se astfel discriminările dintre salariaţii care primesc şi cei care nu-l primesc. Totodată, solicită ca salariaţii din administraţia publică locală să beneficieze de vouchere de vacanţă.

Guvernul a acerut Curţii Constituţionale să se pronunţe în privinţa constituţionalitării legii modificate a statutului funcționarilor publici, care acordă, pentru personalul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, inclusiv demnitarii, a unui spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicat salariului de bază lunar, care face parte din acesta și care constituie bază de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

Citeşte şi: Sporurile salariale de 50% pentru funcţionarii publici, atacate la Curtea Constituţională

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
El e bărbatul prins cu focuri de armă, în timpul unei acțiuni de amploare, în București. Tatăl lui e un fost şef din serviciul secret al MAI
Fanatik.ro
FCSB, surpriză mare contra Botoșaniului: Bîrligea rezervă, Thiam titular?! Cum arată primul 11. Exclusiv
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins una dintre figurile marcante ale țării. Lasă în urmă o mare moștenire artistică
Playtech.ro
Contribuţia la Pilonul II de pensii ar putea creşte. Senatul a adoptat tacit o modificare a legii
Adevarul
Un pensionar a fost chemat în instanță după ce și-a cumpărat umbrele de pe Temu: confuzia care i-a adus probleme
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, frățiorul meu!” Mesajul plin de durere postat de fratele lui Edi, tânărul de 16 ani care și-a pierdut viața în urma accidentului din Suceava
iamsport.ro
Este pregătit să renunțe la miliardarii români pentru o echipă din SuperLigă!
MediaFlux
Un simbol industrial al epocii Ceaușescu renaște și devine hub urban. Clădirea e proiectată să reziste la un cutremur de 9,4 grade
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil