SE SCHIMBĂ regulile de acordare a ajutoarelor sociale din 2018. Venitul minim de incluziune a trecut de Parlament

Regulile referitoare la acordarea venitului minim garantat, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei vor fi schimbate semnificativ de la 1 aprilie 2018, conform unui proiect de act normativ adoptat recent de ambele Camere ale Parlamentului. Mai exact, autorităţile vor reuni aceste trei ajutoare într-unul singur: venitul minim de incluziune.
Ionela Marcu
05 oct. 2016, 08:38
SE SCHIMBĂ regulile de acordare a ajutoarelor sociale din 2018. Venitul minim de incluziune a trecut de Parlament

Proiectul de lege privind venitul minim de incluziune a fost adoptat de Senat în cursul lunii trecute, iar marți a trecut și de votul decisiv al Camerei Deputaților, astfel că, pentru a se aplica de la 1 aprilie 2018, acesta mai trebuie să obțină semnătura președintelui Klaus Iohannis.

Venitul minim de incluziune va reprezenta un sprijin financiar acordat de stat familiilor şi persoanelor singure pentru asigurarea unui nivel de trai minimal. Totodată, acesta va ajuta la prevenirea sărăciei în rândul copiilor şi la stimularea participării lor în sistemul de educaţie. Concret, potrivit prevederilor propunerii legislative, autorităţile vor reuni venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei într-un singur ajutor: venitul minim de incluziune, scrie avocatnet.ro. Prin urmare, acesta din urmă va fi compus din una sau mai multe dintre următoarele ajutoare financiare:

ajutorul de incluziune;
ajutorul pentru familia cu copii;
suplimentul pentru locuire.

Introducerea venitului minim de incluziune este planificată, conform propunerii de act normativ, pentru data de 1 aprilie 2018. La acel moment, drepturile la venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei şi ajutorul pentru încălzirea locuinţei vor înceta automat. Pentru obţinerea venitului minim de incluziune, cererile vor trebui depuse cu 60 de zile înainte de intrarea în vigoare a noii legi, adică de la 1 februarie 2018.

CITEŞTE ŞI Cum poţi să iei AJUTOARE DE CĂLDURĂ în această iarnă. Ce conţine DOSARUL beneficiarilor de ajutor de încălzire

Limita maximă de venituri pentru acordarea ajutorului va fi de 600 de lei

Familiile şi persoanele singure vor putea să beneficieze de venitul minim de incluziune în măsura în care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate şi obţin venituri nete lunare ajustate de maximum 1,200 ISR. În prezent, valoarea indicatorului social de referinţă este de 500 de lei, astfel că vorbim de o limită de 600 de lei.

Venitul net lunar ajustat va reprezenta „suma care revine fiecărui membru de familie din venitul net lunar total al acesteia, după aplicarea coeficienţilor de echivalenţă corespunzători dimensiunii familiei”, este punctat în proiect. Coeficienţii de echivalenţă vor fi, mai precis, 1 pentru persoana singură sau pentru un singur membru de familie şi 0,5 pentru fiecare persoană în plus (adult sau copil). Venitul minim de incluziune va fi constituit din totalul sumelor aferente ajutorului de incluziune, ajutorului pentru familia cu copii şi suplimentului pentru locuire. Acestea vor fi stabilite în funcţie de încadrarea în veniturile nete lunare ajustate în limitele următoare:

pentru ajutorul de incluziune, până la un venit mediu net lunar ajustat de 260 de lei (0,520 ISR), ce se ia în calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale familiei (respectiv 300 de lei, adică 0,600 ISR, pentru persoana singură în vârstă de cel puțin 60 de ani);
pentru ajutorul pentru familia cu copii, până la un venit net lunar ajustat de 600 de lei (1,200 ISR);
pentru suplimentul pentru locuire, până la un venit net lunar ajustat de 600 de lei (1,200 ISR) (respectiv 800 de lei, adică 1,600 ISR, pentru persoana singură în vârstă de cel puțin 60 de ani).
Important! Atunci când se vor stabili veniturile nete lunare ajustate, vor fi luate în considerare toate veniturile nete (adică toate sumele primite sau realizate) pe care membrii familiei sau persoana singură le-au realizat în luna anterioară solicitării ajutorului minim de incluziune. Totuși, nu vor fi luate în calcul sume precum alocațiile de stat ale copiilor, bursele, banii câștigați din activități ocazionale necalificate sau ajutoarele de urgență.

Solicitarea banilor se va face la primărie

Persoanele îndreptăţite să beneficieze de venitul minim de incluziune vor putea să-l solicite în scris, iar cererea va trebui să fie însoţită de o declaraţie pe propria răspundere, de un angajament de plată, dar și de unele acte doveditoare. Solicitarea pentru acordarea venitului minim de incluziune, împreună cu actele necesare, va fi depusă la primăria localităţii de domiciliu/reședință sau va fi transmisă electronic acesteia. Detalii, pe avocatnet.ro.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Jucătorii cu care pornește revoluția la FCSB. Gigi Becali: „Și lui îi fac contract”
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT