Populaţia ar putea fi interceptată fără mandat, potrivit unui ONG. Apelul făcut către tehnocraţi

Serviciul secret al Ministerului de Interne ar putea face interceptări fără mandat. Avertismentul vine din partea APADOR-CH. ONG-ul a trimis Ministerului de Interne o solicitare de modificare a legii de funcţionare DIPI, care, în formula pusă în dezbatere publică, ar permite ofiţerilor MAI să facă interceptări fără mandat.
Romania TV
20 oct. 2016, 13:22
Populaţia ar putea fi interceptată fără mandat, potrivit unui ONG. Apelul făcut către tehnocraţi

Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a solicitat, miercuri, Ministerului Afacerilor Interne să modifice ordonanţa de înfiinţare a Unităţii de Protecţie Internă (UPI), astfel încât noua structură să poată efectua intreceptări numai cu mandat de la judecător.

APADOR-CH anunţă că a transmis, miercuri, Ministerului Afacerilor Interne (MAI) o propunere pentru completarea proiectului de ordonanţă de urgenţă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Unităţii de Protecţie Internă (UPI).

„Proiectul prevede, printre altele, la articolul 13, că UPI va putea culege informaţii fără mandat de interceptare de la judecător”, arată APADOR-CH.

Propunerea asociaţiei se referă la obligaţia deţinerii unei autorizări judecătoreşti pentru derularea oricăror activităţi specifice culegerii de informaţii, care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului de către UPI.

„Modificarea proiectului de ordonanţă de urgenţă în acest sens este necesară deoarece, în forma propusă de MAI, UPI ar urma să deruleze acest tip de activităţi în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, lege veche de 25 de ani şi care nu a cunoscut modificări de substanţă în această perioadă. Astfel, măsurile de supraveghere efectuate de UPI ar trebui să aibă doar autorizarea unui procuror”, precizează APADOR-CH.

Asociaţia aminteşte că actualul Cod de procedură penală, intrat în vigoare în 2014, stipulează că măsurile de culegere de informaţii/supraveghere a persoanei care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului nu pot fi dispuse de către procuror, ci numai de către judecător, care este magistrat independent.

Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, miercuri, că ordonanţa de urgenţă privind înfiinţarea Unităţii de Protecţie Internă va fi discutată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.

„Săptămâna viitoare. Am spus că săptămâna asta o las în consultare publică, lunea viitoare facem o conferinţă de presă în care voi explica în detaliu măsura şi miercuri intră în şedinţa de Guvern”, a declarat Dragoş Tudorache, întrebat fiind când va fi discutată ordonanţa privind reorganizarea DIPI.

Ministerul Afacerilor Interne a publicat, luni, proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care desfiinţează Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) şi înfiinţează o nouă structură, Unitatea de Protecţie Internă (UPI).

„În subordinea Ministerului Afacerilor Interne se înfiinţează Unitatea de Protecţie Internă ca structură specializată, cu personalitate juridică, care desfăşoară activităţi de identificare, contracarare şi înlăturare a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi factorilor de risc la adresa informaţiilor, patrimoniului, personalului, misiunilor, procesului decizional şi capacităţii operaţionale ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a celor care pot duce la tulburarea gravă a ordinii publice”, se arată în ordonanţa de urgenţă supusă consultării publice.

Noua structură va fi sub control parlamentar urmând să fie transmise rapoarte, de către ministrul Afacerilor Interne, cu privire la activitatea Unităţii de Protecţie Internă în domeniul securităţii naţionale.

„Comandantul Unităţii de Protecţie Internă este cadru militar în activitate, numit în funcţie de către ministru, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Comandantul Unităţii de Protecţie Internă se subordonează nemijlocit ministrului Afacerilor Interne. Comandantul Unităţii de Protecţie Internă are calitatea de ordonator terţiar de credite în subordinea ordonatorului principal de credite”, mai este specificat în proiect.

Ordonanţa de urgenţă delimitează şi competenţele în domeniul integrităţii cadrelor din minister. Astfel, UPI nu se va mai suprapune cu Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) pe aceleaşi domenii de activitate. Totuşi, dacă, în activitatea de prelucrare informativă, cadrele UPI descoperă fapte de corupţie, vulnerabilităţi, ameninţări sau factori de risc, sunt obligate să anunţe DGA, iar dacă nu vizează competenţa MAI, datele se transmit celorlalte organe de stat competente, cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum SRI şi SIE.

Militarii UPI, ca şi angajaţii DIPI, nu vor avea rol de poliţie judiciară, astfel că nu vor putea face dosare penale.

„Personalul Unităţii de Protecţie Internă nu poate efectua acte de cercetare penală şi nu poate lua sau aduce la îndeplinire măsura reţinerii ori alte măsuri preventive privative sau restrictive de libertate”, se arată în documentul publicat de MAI.

DailyBusiness
Ce mai poți să cumperi de 100 de lei în România anului 2025. Prețurile au crescut considerabil în ultimii ani
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
Gigi Becali, decizie radicală la FCSB: „Nu mai aduc asemenea jucători și nu e vorba despre discriminare”. Ce s-a întâmplat cu amenda de 20.000 de euro. Exclusiv
Capital.ro
ANAF schimbă regulile. Băncile transmit date despre clienți și conturi. Care va fi procesul
Playtech.ro
Produsul viral de la Lidl pe care toată lumea vrea să îl încerce. Costă doar 10 lei şi este gata de mâncat în câteva minute
Adevarul
Controversele din trecutul lui Fănel Bogos, patronul Vanbet anchetat de DNA: acuzații de mită, amenzi și un dosar de crimă nerezolvat
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre starea lui Horia Moculescu, la scurt timp după ce a ajuns pe secția ATI: „Problemele, din păcate, își spun cuvântul...”
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Doliu în Familia Regală Britanică! A MURIT după ce a căzut de la o înălțime de 30 de metri
iamsport.ro
Relația neștiută dintre fostul iubit al Nadiei Comăneci și Adrian Mititelu: ”Eram înnebunit după el! Toți erau mască, eram fericit că mă vedeau cu el”
MediaFlux
Noua platformă informatică a CNAS. Anunț important pentru pacienți și medici
stirilekanald.ro
Au fost prinși de preot când făceau amor în biserică! Imagini șocante surprinse de camerele de supraveghere
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai