Milioane de persoane au acces la tratamentele împotriva HIV, însă tinerele rămân încă ţinte vulnerabile

Numărul persoanelor care primesc tratament împotriva HIV la nivel mondial s-a dublat în ultimii cinci ani, potrivit datelor Programului Națiunilor Unite pentru HIV/SIDA (ONUSIDA), relatează luni DPA.
Alina Costache
21 nov. 2016, 14:51
Milioane de persoane au acces la tratamentele împotriva HIV, însă tinerele rămân încă ţinte vulnerabile

În luna iunie a acestui an, circa 18,2 milioane de persoane urmau tratament specializat, dintre care 910.000 copii, de două ori mai mult decât cifrele înregistrate în urmă cu cinci ani.

Numai în primele șase luni ale acestui an numărul celor care accesau medicația de specialitate crescuse cu un milion.

Dacă aceste eforturi vor fi sprijinite și sporite, umanitatea va fi în grafic pentru atingerea țintei de 30 de milioane de persoane aflate sub tratament până în 2020, potrivit unui comunicat al ONUSIDA.

Totuși, 2,1 milioane de persoane erau încă infectate cu virusul HIV în 2015, ducând numărul total al celor care sunt purtători ai virusului la 36,7 milioane.

Fetele și femeile cu vârste între 15 și 24 de ani reprezintă un grup vulnerabil în mod special. În 2015, circa 7.500 de femei din grupul de vârstă respectiv au fost infectate cu virusul HIV în fiecare săptămână, potrivit datelor ONUSIDA.

Datele strânse din șase locații din estul și sudul Africii arată că fetele și femeile cu vârste între 15 și 19 ani reprezintă circa 70% din numărul persoanelor infectate cu vârste între 10 și 19 ani.

Tinerele iau virusul HIV de la bărbați adulți, în timp ce bărbații contractează virusul mult mai târziu în cursul vieții, arată ONUSIDA.

Citeşte şi Centrul de suport pentru persoanele diagnosticate cu SIDA, hepatite, infecţii cu transmitere sexuală şi TBC

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Estavana Polman, interviu eveniment: „Vreau să îmi închei cariera la Rapid!” Semnal de alarmă pentru handbalul românesc: „Îmi doresc o ligă corectă!” + Sfat pentru tinerele jucătoare: „Nu căutaţi doar banii”. Video exclusiv
Capital.ro
Amendă la frontieră, plus confiscarea tuturor banilor. Sumele în numerar care trebuie declarate când intri sau ieși din România
Playtech.ro
Până la 30% în plus la alocaţia pentru copii. Cum pot obţine părinţii suma de bani
Adevarul
Eșec răsunător pentru Rusia în startul ofensivei de primăvară: 900 de soldați pierduți în 36 de ore
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce secret ascunde crucea lui Gigi Becali de la palat: ”Asta e cea mai tare chestie”
MediaFlux
Guvernul schimbă regulile pentru românii care au mașini second-hand
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj