Dan Adamescu a murit. Familia omului de afaceri face acuzaţii grave: „L-au torturat! L-au omorât”

Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marţi într-un spital din Capitală, unde era internat de mai bine de două luni, iar familia sa face acuzaţii grave. Nora omului de afaceri, Adriana Constantinescu, acuză "sistemul" că "l-a torturat" şi "l-a omorât" pe Adamescu prin faptul că i-a refuzat accesul la îngrijiri medicale.
Romania TV
24 ian. 2017, 06:40
Dan Adamescu a murit. Familia omului de afaceri face acuzaţii grave:

Dan Adamescu a trăit „o tortură” în ultima perioadă a vieţii sale, a declarat, printre lacrimi, nora afaceristului, la România TV. „Ultima perioadă din viaţa lui a fost o tortură. O tortură cu semnătura judecătorilor şi a procurorilor! Sistemul e vinovat. Toţi judecătorii care au semnat sentinţa lui, care nu s-au uitat pe documentele venite de la medici. Condiţiile din închisoare… Au ţinut un om şi l-au torturat pur şi simplu! Acum uite că şi-a dat sufletul, nu a mai putut să lupte”, a spus Adriana Constantinescu.

Nora lui Dan Adamescu spune că nu s-a pus problema transferării acestuia la o altă clinică sau în străinătate pentru că starea sa se degradase. „Nu mai putea fi transportat, nu s-a ştiut că nu au un medic infecţionist, am aflat pe ultima sută de metri, am încercat să intervenim, era prea târziu. Asta i-a fost soarta! S-a dus acolo să facă o operaţie la genunchi, a cerut să fie eliberat, făcuse o treime din pedeapsă, toată lumea a spus că omul ăsta e în stare foarte gravă şi nu mai poate să stea acolo! Am cerut arest la domiciliu, orice, numai să aibă dreptul la viaţă. Nimic! Dacă el era eliberat în 20 decembrie, când a depus ultima dată cererea, acum era în viaţă. El a intrat la terapie intensivă în 22 decembrie, cu puţin înainte să primească vestea definitibă că nu-l lasă, că omul a stat prea mult în spital şi trebuie să se întoarcă în închisoare. L-au omorât! Sunt criminali! Bagă oameni bolnavi la închisoare ca să-i omoare. Scapi de om, scapi de problemă, ca Stalin. Sunt nişte stalinişti!”, a mai spus Adriana Constantinescu.

Dan Adamescu se afla internat într-un spital privat din Capitală de mai bine de două luni. În ultima vreme, starea sa se agravase, milionarul fiind mutat la terapie intensivă și intubat.

La sfârșitul anului trecut, Adriana Constantinescu anunța că Dan Adamescu a intrat în septicemie, iar doctorii i-au administrat antibiotice, însă organismul nu a mai răspuns la tratament.

Tribunalul Ilfov a respins, pe 21 decembrie, cererea lui Dan Adamescu de eliberare condiţionată, omul de afaceri putând să facă o nouă solicitare în februarie 2017, decizia fiind definitivă.

Judecătorii Tribunalului Ilfov au menţinut astfel decizia din 24 noiembrie a Judecătoriei Sectorului 4, care a dispus ca Dan Adamescu să execute în continuare în penitenciar pedeapsa de patru ani şi patru luni primită în dosarul în care a fost acuzat că a mituit doi judecători pentru pronunţarea unor soluţii favorabile în dosare de insolvenţă ale unor firme ale sale.

Dan Adamescu a cerut eliberarea condiţionată pe motiv că a executat mai mult de o treime din pedeapsa de patru ani şi patru luni.

Comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Jilava a arătat că Dan Adamescu nu a dat dovezi de îndreptare şi a recomandat ca acesta să revină cu o cerere de eliberare după patru luni.

Avocatul lui Adamescu a susţinut că acesta este din septembrie internat în spitale, pentru că este într-o situaţie medicală „extrem de gravă”, iar în aceste condiţii nu ar putea aduce „dovezi de îndreptare”.

Dan Adamescu a fost internat sub pază, în jurul datei de 10 septembrie, într-un spital civil, declara Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, unde execută pedeapsa, în regim semideschis, omul de afaceri condamnat pentru mituirea unor judecători.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Starul de 100 de milioane de euro al lui Cristi Chivu la Inter, refuzat de echipele din SuperLiga: „Costa doar un milion!”
Capital.ro
Locuiești la bloc? 10 reguli pe care mulți proprietari le înțeleg greșit și ajung să plătească mai mult.Ce spune legea
Playtech.ro
Ce ai voie să iei dintr-un hotel fără să plătești. Lista completă a obiectelor gratuite din cameră și a celor care rămân proprietatea unității
Adevarul
„Românii au ajuns să meargă la supermarket ca la muzeu”. Consumul scade de șase luni
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Primul fotbalist pe care Șumudică vrea să îl aducă la CFR Cluj! Mutarea se anunță dificilă
MediaFlux
Horoscopul lunii august. Cine renaște după jumătatea acestei luni și cine trebuie să lase trecutul în urmă pentru a avea noroc
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat