Anchetă la liceul din Huşi, de unde o elevă a ajuns la spital din cauza alcoolului

Consiliul profesoral al Liceului Agricol Huşi a dispus efectuarea unei anchete în cazul unei eleve de clasa a X-a care a fost transportată cu ambulanţa la spital după ce i s-a făcut rău în timpul orelor de curs de la alcoolul băut cu o zi în urmă împreună cu alte două eleve.
Romania TV
10 mart. 2017, 18:42
Anchetă la liceul din Huşi, de unde o elevă a ajuns la spital din cauza alcoolului

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui, eleva de 16 ani a avut o stare de lipotimie în timp ce se afla la cursuri, la Liceul Agricol Huşi, ceea ce i-a determinat pe colegi să anunţe diriginta de la clasă pentru a-i fi acordate îngrijirile medicale necesare.

În consecinţă, s-a solicitat intervenţia unei ambulanţe, prin intermediul numărului 112, adolescenta fiind dusă, într-o primă fază, la cabinetul medical al unităţii de învăţământ. Ulterior, eleva a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Huşi, unde a rămas internată pentru câteva ore.

„Cu o zi înainte de incident, eleva a consumat alcool în afara şcolii, aşa după cum a afirmat faţă de profesori. Nu ştim, deocamdată, ce anume a băut şi ce cantitate, acest aspect urmând să fie lămurit în urma audierii care va fi făcută, luni (n.r. – 13 martie), de către comisia de disciplină desemnată de Consiliul Profesoral al liceului”, a declarat inspectorul pentru management şcolar din cadrul ISJ Vaslui, Constantin Turcu, potrivit news.ro.

Adolescenta de 16 ani ar fi spus colegilor de clasă că a băut împreună cu alte două prietene, în locuinţa uneia dintre ele.

Citeşte şi O elevă a ajuns de la şcoală direct la spital, după o beţie cruntă, de 8 martie, cu încă două colege

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Soacra Mirelei Vaida, declarații savuroase despre nora ei! Cum se înțelege concurenta de la Asia Express cu mama soțului
Fanatik.ro
Gigi Becali știe decizia lui Hagi: “N-are cu cine, eu făceam 25 de schimbări la pauză! Are România vreun jucător de 7 milioane?”
Capital.ro
Ajutoare sociale, calendar complet octombrie 2026. Când intră alocațiile, indemnizațiile și ajutorul de incluziune pentru 7 milioane de români
Playtech.ro
Greșeala pe care mulți proprietari de panouri fotovoltaice o fac toamna. Poate reduce producția de curent exact înainte de iarnă
Adevarul
Bagajul de mână, inclus în prețul biletului. Noile reguli care schimbă călătoriile cu avionul în UE
wowbiz.ro
Cățelușul Valentinei este încă dispărut. Sora tinerei face apel la oameni pentru a-l găsi: „Înainte de…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
România - Suedia 0-1! Haosul continuă: încă un eșec pentru Hagi pe banca naționalei
MediaFlux
Moment din viața lui Gigi Becali, filmat de paparazzi! Latifundiarul, discuții fostul său nepotul său preferat, Lucian Becali, la colț de stradă Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte