CANICULA modifică MERSUL TRENURILOR. Vezi întârzierile

Trenurile vor avea, cel puţin până vineri, întârzieri între 20 şi 60 de minute, din cauza menţinerii restricţiilor de viteză impuse de avertizările cod portocaliu şi galben de caniculă, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
Romania TV
03 iul. 2012, 11:08
CANICULA modifică MERSUL TRENURILOR. Vezi întârzierile

În perioada de caniculă (35 – 38 de grade în aer), temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45 – 55 grade C, iar măsura de reducere a vitezelor de circulaţie, în anumite intervale de timp în care temperaturile depăşeşc limitele normale este o măsură obligatorie pentu siguranţa traficului feroviar, aplicată de toate administraţiile de cale ferată, precizează reprezentanţii CFR.

Călătorii sunt sfătuiţi ca, în perioada de valabilitate a avertizării de caniculă, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la telefon 021/9521.

Nouă judeţe din vestul ţării se află, până vineri, sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade, în timp ce pentru restul regiunilor este valabilă o avertizare cod galben, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM). Judeţele aflate sub cod portocaliu sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.

Potrivit atenţionării cod galben, valabilă de marţi până vineri, în Banat, Crişana, precum şi în vestul Olteniei şi al Transilvaniei, canicula va persista şi se va intensifica. Disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, pe arii extinse. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 37-38 de grade şi, izolat 39, de grad, în special miercuri, joi şi vineri.

În restul ţării, vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
„Dorința te ține în meci, calitatea îl câștigă”. Daniel Șendre dezvăluie ce i-a lipsit României în fața Suediei
Capital.ro
Ce se întâmplă dacă lași încărcătorul în priză permanent. Consumul de energie continuă chiar și fără un telefon conectat
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Adevarul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Alegeri anticipate în România. Autoritatea Electorală a început deja pregătirile
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte