USL: Avizul Curţii Constituţionale este POZITIV

Senatorul PSD, Dan Şova, a declarat vineri că avizul dat de Curtea Constituţională pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu este unul pozitiv.
Romania TV
06 iul. 2012, 12:29
USL: Avizul Curţii Constituţionale este POZITIV

„Avizul consultaiv al CCR pentru supendarea preşedintelui României este un aviz pozitiv. Curtea Constituţională a constatat încălcări grave ale Constituţiei în cel puţin două puncte din cele invocate de USL: punctul în care preşedintele a uzurpat rolul premierului şi s-a susbstituit în atribuţiile constituţionale ale guvernului – fila 12 şi la încălcarea principiului neafilierii politice pentru persoanele care ocupă funcţii de reprezentare şi că preşedintele Băsescu a abandonat rolul de mediator între stat şi societate – fila 29″, a declarat Dan Şova. 

Şova a arătat că judecătorii au statuat astfel că procedura de supendare a preşedintelui Traian Băsescu poate merge înainte, iar şeful statului va trebui să se prezinte la referendum.

„Curtea a mai constatat că sunt întemeiate susţinerile USL în ceea ce priveşte acuzaţia faţă de preşedinte că ar fi încălcat în mod repetat drepturile si libertăţile fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie. La filele 15-16 veţi constata că magistraţii au lăsat la latitudindea Parlamentului să decidă suveran dacă îl suspendă pe preşedinte sau nu. De asemenea, Curtea a confirmat încălcarea independenţei justiţiei şi a separaţiei puterilor în stat, la fila 22, unde magistraţii Curtea a dezaprobat afirmaţiile, etichetările, atitudinile preşedintelui republicii, spunând că şi acestea trebuie să fie constituţionale şi trimiţând din nou la votul şi suveranitatea Parlamentului pentru a se pronunţa”, a adăugat Şova.

Curtea nu a menţionat că avizul ar fi pozitiv sau negativ, dar aşa cum se vede din conţinutul lui, în patru puncte, CCR a dat aviz pentru continuarea procedurii şi pentru suspendarea preşedintelui României„, a conchis Şova. 

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) s-au întrunit vineri pentru a decide dacă suspendarea şefului statului este întemeiată. Şedinţa Curţii Constituţionale s-a încheiat în jurul orei 14.00, iar decizia judecătorilor a fost trimisă către Parlament.

CITEŞTE ŞI Aviz negativ sau pozitiv pentru suspendare? CCR a răspuns punct cu punct capetelor de acuzare

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Româncă, strigăt de disperare, după ce soțul a plecat de acasă! Și-ar fi părăsit familia pentru un alt român, pe care îl consideră “Creatorul”
Fanatik.ro
Cel mai bine plătit jucător din SuperLiga a fost pe teren la CFR – Tromso 0-5! „Du-te, bă, și dă banii înapoi!”. Exclusiv
Capital.ro
Caniculă într-o parte a țării, vijelii în alta. Harta fenomenelor meteo anunțate de meteorologi
Playtech.ro
Schimbări pentru elevii care intră în clasa a IX-a. Mai mult timp pentru recapitulare și o materie nouă în locul dirigenției
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
Detalii halucinante în cazul bărbatului găsit îngropat într-o curte din Botoșani! Marinel a fost înjunghiat în inimă, iar concubina lui se numără printre suspecți
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A fost găsit trupul lui Ionuț, tânărul de 23 de ani care s-a răsturnat cu skijetul la Dubova. Era căutat de 2 zile
iamsport.ro
Bombă! Nu Edi Iordănescu! Nelu Varga a ofertat un alt antrenor român după dezastrul cu Tromso
MediaFlux
Restricții la apă în 141 de localități din România. Dezastrul de pe Dunăre se mută și pe râurile din țară
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România