Valeriu Argăseală, pus în dificultate la TAS. Viitorul, avantaj faţă de FCSB

FCSB încearcă să obţină la TAS titlul de campioană în Liga 1, dar preşedintele CA, Valeriu Argăseală, a fost protagonistul unui moment controversat în timpul audierilor de miercuri de la Lausanne.
Filip Stan
12 iul. 2017, 18:30
Valeriu Argăseală, pus în dificultate la TAS. Viitorul, avantaj faţă de FCSB

Valeriu Argăseală nu a ştiut ce să le răspundă arbitrilor TAS atunci când a fost întrebat de ce nu l-a înştiinţat pe avocatul care îi reprezintă pe roş-albaştri de circulara LPF din februarie 2016, în care se explica modul în care se face departajarea în caz de egalitate de puncte, susţin surse din sala de judecată. Oficialul FCSB a fost avertizat că ar putea fi acuzat de mărturie mincinoasă, în condiţiile în care se afla sub jurământ.

Gigi Becali, criză de nervi ÎN DIRECT. Ce s-a întâmplat astăzi la TAS

În apelul înaintat la TAS, FCSB nu a făcut vreo referire la respectiva circulară, iar avocatul echipei patronate de Gigi Becali a precizat că a aflat despre aceasta doar după ce a formulat motivele apelului. Acesta a fost momentul în care Valeriu Argăseală nu a reuşit să le răspundă convingător arbitrilor TAS, ceea ce ridică serioase semne de întrebare în privinţa şanselor de reuşită pe care le are FCSB.

TAS decide campioana României la fotbal. Emoţii pentru Viitorul Constanţa şi FCSB

Circulara LPF din februarie 2016 preciza că departajarea echipelor în caz de egalitate de puncte se face luându-se în calcul doar meciurile din play-off, nu din tot campionatul, aşa cum s-ar înţelege din ROAF.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT