Opt persoane au fost internate după ce au mâncat prăjituri de la o cofetărie din Bârlad

DSP Vaslui a început o anchetă epidemiologică după ce opt persoane - patru adulţi şi patru copii - au ajuns la Spitalul Bârlad, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce au mâncat prăjituri de la o cofetărie din Bârlad.
Romania TV
29 aug. 2017, 12:13
Opt persoane au fost internate după ce au mâncat prăjituri de la o cofetărie din Bârlad

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Elena Beldiman” Bârlad, Adrian Gheorghiu, a declarat marţi că în total opt persoane s-au prezentat la unitatea medicală, acuzând simptome asemănătoare, scrie Mediafax.

Pacienţii au declarat că au mâncat prăjituri de la o cofetărie din Bârlad.

„În total opt persoane, patru adulţi şi patru copii, s-au prezentat la spital. Trei sunt dintr-o familie, doi din altă familie, iar ceilalţi sunt separaţi, câte unul. Au declarat că au mâncat dulciuri, au venit cu greţuri, vărsături şi diaree. Li s-a pus diagnosticul de gastroenterocolită acută, au fost raportaţi la DSP”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului „Elena Beldiman” Bârlad.

La rândul său, directorul DSP Vaslui, Mihaela Vlada, a declarat că instituţia pe care o conduce a început o anchetă epidemiologică în acest caz.

„Este o suspiciune de toxiinfecţie alimentară, noi am deschis o anchetă epidemiologică şi este în curs de desfăşurare. Colegii mei se află în Bârlad, culeg date, recoltează probe. Noi am pornit de la patru adulţi şi doi copii, este posibil ca în cursul zilei de astăzi (marţi), dacă au fost mai mulţi consumatori, să mai apară. Oamenii ar fi consumat nişte prăjituri de la o cofetărie din Bârlad”, a afirmat Mihaela Vlada.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
LIVE / Liga 2, live video etapa 4. Chindia – CS Dinamo 1-0. Start dezastruos pentru echipa lui Ionuț Chirilă! Cum a fost primit antrenorul de fanii gazdelor
Capital.ro
Primești bani ca să călătorești prin Europa timp de 8 săptămâni. Ce trebuie să facă persoana aleasă
Playtech.ro
Factura la energie a crescut deși consumul este aproape același? Ce trebuie să verifici înainte să plătești
Adevarul
„Este inuman”. Directoarea de la Colegiul Lazăr din București explică de ce refuză examenul separat de admitere. Ce propune
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pompier de 44 de ani a fost găsit împușcat într-un depozit din Prahova. Autoritățile au deschis o anchetă
iamsport.ro
Momentul de cumpănă din viața lui Florin Prunea: ”Mi-a ars tot apartamentul. Nu mai aveam nimic!”
MediaFlux
Pensii septembrie 2026. Anunțul momentului pentru 5 milioane de români
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat