Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow îl acuză pe producătorul Harvey Weinstein de hărţuire şi viol. Ce a făcut Brad Pitt când a aflat

Acuzațiile au curs marți împotriva producătorului hollywoodian Harvey Weinstein, atât din partea unor actrițe de prim-plan, cât și a altor femei, dintre care trei asigură că magnatul le-ar fi violat, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Romania TV
11 oct. 2017, 06:36
Angelina Jolie şi Gwyneth Paltrow îl acuză pe producătorul Harvey Weinstein de hărţuire şi viol. Ce a făcut Brad Pitt când a aflat

„Toate acuzațiile privind relații sexuale neconsimțite sunt respinse de dl Weinstein”, a comentat Sallie Hofmeister, purtătoarea sa de cuvânt, într-o declarație comunicată mai multor media americane.

După dezvăluirile din New York Times de joia trecută care au declanșat scandalul, revista „The New Yorker” a preluat ștafeta, publicând un articol care conține numeroase mărturii copleșitoare.

Astfel, actrița italiană Asia Argento și alte două femei afirmă că au fost violate de cofondatorul studioului Miramax, care a revoluționat cinema-ul independent de la Hollywood în anii ’80 și ’90.

Potrivit fiicei regizorului italian Dario Argento, magnatul de la Hollywood ar fi avut o relație sexuală orală neconsimțită cu ea în 1997 într-o cameră de hotel de pe Coasta de Azur.

În același articol, actrița Lucia Evans îl acuză pe producător că a forțat-o să-i facă o felație în 2004, în timp ce o altă tânără, care a dorit să-și păstreze anonimatul, îl acuză de relații sexuale neconsimțite.

După dezvăluirile din New York Times, Harvey Weinstein și-a luat concediu de la casa sa de producție, The Weinstein Company, al cărei consiliu de administrație l-a concediat apoi duminică.

„Nu se mai oprea. A fost un coșmar”, a declarat pentru The New Yorker Asia Argento, care spune că a fost invitată de unul dintre membrii echipei lui Harvey Weinstein, înainte de a rămâne singură cu el.

În articolul publicat marți pe site-ul The New Yorker, ea explică că incidentul a fost „un traumatism oribil”. „Am fost distrusă”, spune ea.

Asia povestește că Harvey Weinstein a insistat s-o vadă, ceea ce ea a acceptat. Bărbatul a avut și alte relații sexuale cu ea în timpul următorilor cinci ani. Ea spune că acestea au fost consimțite, dar că s-a simțit „obligată” să cedeze avansurilor sale.

Articolul din The New Yorker menționează și alte actrițe, respectiv Rosanna Arquette și franțuzoaica Emma de Caunes. Cele două femei au vorbit despre întâlniri cu prilejul cărora producătorul a încercat să aibă o relație sexuală cu ele, fără succes.

Într-un articol publicat marți de New York Times publicat tot marți, Gwyneth Paltrow și Angelina Jolie descriu momente similare, afirmând că au refuzat avansurile sexuale foarte insistente ale celui care este acum un paria la Hollywood.

După incidentul care a implicat-o pe Gwyneth Paltrow, Brad Pitt, care era într-o relație de cuplu cu actrița în acel moment, l-a fi confruntat pe Harvey Weinstein și i-ar fi cerut să nu mai aibă niciodată un comportament echivoc față de actriță, ceea ce Pitt a confirmat pentru Times.

Cotidianul newyorkez o menționează și pe actrița franceză Judith Godreche.

Producătorul dă asigurări că toate femeile care au făcut public, dezvăluindu-și identitatea, faptul că au avut relații sexuale cu el, au consimțit la acest lucru, a afirmat purtătoarea sa de cuvânt, Sallie Hofmeister.

„Dl Weinstein a mai confirmat și faptul că nu a recurs niciodată la represalii împotriva unor femei care i-au refuzat avansurile”, a adăugat ea.

În prezent la tratament, potrivit purtătoarei sale de cuvânt, Harvey Weinstein „speră că, dacă face suficiente progrese, i se va oferi o a doua șansă”.

Potrivit The New Yorker, Harvey Weinstein însuși, asistat de avocați și de echipa sa de relații publice, a făcut în așa fel încât, de decenii, nimic să nu fie dat publicității despre cazurile de hărțuire, agresiune sau presupuse violuri.

Autorul articolului dă asigurări că producătorul i-ar fi cerut în ultimele luni actriței Asia Argento să producă o mărturie în favoarea sa. 

Fosta candidată democrată la Casa Albă Hillary Clinton s-a declarat marți „șocată și dezgustată de dezvăluirile privind Harvey Weinstein”, care i-a finanțat campaniile electorale și pe cele a numeroși democrați în ultimii ani.

„Tăcerea trebuie să înceteze pentru rupe ciclul impunității, al hărțuirii sexuale și al agresiunilor”, a postat marți pe Twitter actrița Mira Sorvino, care spune că a trecut cu Harvey Weistein printr-o scenă similară cu cele care apar cu zecile în ultimele zile.

DailyBusiness
ANAF începe controalele la sânge. PFA-urile și SRL-urile cu cheltuieli „pe firmă”, fără scăpare
Spynews
Gina Chirilă, mesaj emoționant de ziua ei de naștere! Bogdan Vlădău i-a făcut o urare publică: ”Am trecut prin foc”
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
S-a prăbușit în noaptea nunții. Povestea bărbatului care a murit în brațele soției
Capital.ro
Toată țara îl plânge. A murit un nume legendar, care a reușit să scrie istorie. Nu va fi uitat
Playtech.ro
Când trebuie setat aerul condiționat pe „Auto” sau „On”? Experții spun care este setarea ideală pentru un consum mai mic de energie
Adevarul
Pachetul 2 de măsuri de austeritate majorează amenzile de circulație. Când este suspendat dreptul de a conduce
wowbiz.ro
Detaliul observat pe crucea lui Ion Iliescu! Lipsa de pe simbolul funerar face lumină în tot ceea ce s-a speculat despre fostul președinte al României
Evz.ro
Mândria lui Ceaușescu, îngenuncheată de asiatici. Sfârșitul unei fabrici legendare
Prosport.ro
Aryna Sabalenka s-a pozat topless și i-a înnebunit pe fani! A publicat fotografia și i-a lăsat să-și imagineze restul
kanald.ro
A murit un jurnalist de legendă! Acesta s-a stins din viață la 68 de ani
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, avertisment pentru bucureșteni: Nu ieșiți din case în aceste 3 zile
iamsport.ro
Mecanicul român din Anglia care a reușit o "minune"! În reprezentanță cereau 20.000 de lire. Cât a costat reparația în final
StirileBZI
Val de scumpiri pe piața imobiliară din Iași! Consultant: „Cel mai mult s-au scumpit apartamentele din zonele limitrofe”
stirilekanald.ro
Cine este bărbatul de 41 de ani care a murit strivit de ATV! Părinții săi, urlete de durere la locul tragediei
„Școala nu va începe pe 8 septembrie”. Începutul școlii ar putea fi amânat