Plângere penală la Parchet: Curtea Constituţională, acuzată că a trimis ÎNSCRISURI FALSE la Guvern

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost sesizat luni cu privire la datele contradictorii pe care Curtea Constituţională le-a transmis Guvernului. Plângerea penală are ca obiect listele electorale pe care judecătorii CCR le-au solicitat Executivului şi confuzia care a urmat în urma informaţiilor Curţii. Plângerea vine la o zi după ce Varujan Vosganian, acuza tocmai aspectul falsificării actelor CCR, vicepreşedintele PNL întrebându-se de ce Parchetul nu reacţionează.
Romania TV
08 aug. 2012, 10:32
Plângere penală la Parchet: Curtea Constituţională, acuzată că a trimis ÎNSCRISURI FALSE la Guvern

În plângerea înaintată Parchetului de pe lângă ÎCCJ, prin e-mail, de către o persoană fizică se spune că judecătorii CCR au trimis la Guvern acte false. Procurorii trebuie să stabilească acum dacă aceste acuzaţii sunt reale.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat sesizarea vizând săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, în raport cu adresa transmisă de către Curtea Constituţională la data de 2 august 2012 Guvernului României, despre care s-a arătat că este contradictorie în raport cu cea anterioară. Sesizarea menţionată a fost formulată de către o persoană fizică şi a fost înregistrată pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind în faza actelor premergătoare”, potrivit unui comunicat emis de către Ministerul Public.

În 2 august, Curtea Constituţională a decis să amâne luarea unei decizii privind validarea sau invalidarea referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi a solictat Guvernului lămuriri privind numărul de alegători în baza căruia s-a organizat referendumul.

În comunicarea către mass-media şi în minuta Curţii s-au consemnat cele anunţate public, în timp ce Guvernului s-a transmis un alt mesaj. Astfel, Curtea Constituţională a revenit, luni, cu o adresă către Guvern în care precizează că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie.

„Având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului României, care a avut loc în data de 3 august 2012, cu privire la datele solicitate Guvernului prin Adresa Curţii Constituţionale a României nr.5305 din 3 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale revine cu o adresă precizatoare”, se arată într-un comunicat de presă de luni.

În anexa ataşată comunicatul se arată că preşedintele Curţii, Augustin Zegrean, „având în vedere interpretările diferite apărute în mass-media şi în conferinţa de presă a Guvernului” din 3 august, precizează că plenul CCR „a solicitat Executivului listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu”.

Confuzia privind solicitarea adresată Guvernului, în urma discuţiilor Curţii Constituţionale din 2 august, s-ar fi produs din cauza unei comunicări făcută de un judecător al Curţii, care i-ar fi dictat unui magistrat asistent cererea către Executiv, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse oficiale.

Comunicarea inexactă a Curţii Constituţionale a generat o decizie a Guvernului de organizare a unui mini-recensământ pentru actualizarea listelor de către primării.

Marţi, premierul Victor Ponta a anunţat că mini recensământul nu se mai face deoarece „boicotul continuă”. Ponta a explicat că judecătorii Curţii Constituţionale nu au cerut Guvernului listele electorale permanente, deoarece acestea se află la Biroul Electoral Central, ci „listele electorale permante actualizate conform dispoziţiilor articolului 17 alineat 2 din Legea 3/2000”.

Tot marţi, PDL a solicitat Parchetului de pe lângă ÎCCJ să efectueze cercetări cu privire la „persoanele care au modificat conţinutul adresei transmise către Curtea Constituţională, precum şi persoana care a omis să înscrie în încheierea Curţii a tuturor dispoziţiilor stabilite de judecătorii Curţii, în vederea probării faptelor şi tragerii la răspundere penală a făptuitorilor”.

DailyBusiness
Ce să NU faci niciodată la un interviu de angajare. Cea mai importantă întrebare pe care ar trebui să o pui: „Îți arată adevărul dincolo de aparențe”
Spynews
Legătura între coșmaruri și riscul de deces precoce. Sfaturi pentru gestionarea stresului
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Ce pensie va avea Gigi Becali de la 1 august 2025, după decizia luată de Guvernul Bolojan
Capital.ro
Fotbalul românesc își ia rămas-bun de la un nume istoric. Era o adevărată legendă. Echipa a anunțat vestea tristă
Playtech.ro
Bila de aluminiu, trucul care te ajută să combați canicula. Cum se foloseşte pentru a nu simţi căldura excesivă din casă
DailyBusiness
România atinge pragul critic de 60% datorie publică. Guvernul promite măsuri drastice: „Facem curățenie în sinecuri și cheltuieli discreționare”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Scene dureroase la înmormântarea lui Mihai Leu. Soția lui, Anna, a plâns în hohote lângă sicriul marelui sportiv | FOTO
Spynews
Ultima postare a motociclistului italian, înainte să moară! Bărbatul era fascinat de urșii din România | FOTO
Evz.ro
Gigi Becali șochează România: Nu vreau pensie! Mai dau 100, să se facă bugetul!
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Cod roșu de caniculă! Meteorologii ANM au emis avertizări pentru 15 județe
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
O Dacie cât un apartament: Adevărul despre lupta românilor de rând pentru o mașină în...
Capital.ro
Avertisment dur de la ING Bank Romania. Ce se va întâmpla în România lunile următoare. Cetățenii, afectați
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Locul de muncă plătit cu 100.000 de euro pe an. Este cel mai accesat domeniu
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă Covid! Noua variantă „super-contagioasă Frankenstein” s-a multiplicat de patru ori în doar o lună