Expertiza în dosarul Belina a fost finalizată. Gâdea, fost şef al CJ Teleorman, cercetat de procurorii DNA

Adrian Gâdea, fost şef al Consiliului Judeţean Teleorman, cercetat în dosarul Belina, a mers, miercuri, la DNA, pentru a i se aduce la cunoştinţă rezultatele expertizei solicitate de procurori. Surse judiciare au declarat că documentul are 800 pagini.
Romania TV
17 ian. 2018, 13:45
Expertiza în dosarul Belina a fost finalizată. Gâdea, fost şef al CJ Teleorman, cercetat de procurorii DNA

„O expertiză poate lămuri foarte multe lucruri, dar acum nu am apucat să studiez. Consider că, la vremea respectivă, ca preşedinte al CJ Teleorman, am făcut ce era corect şi legal”, a declarat Adrian Gâdea.

Gâdea este acuzat de abuz în serviciu.

„În luna ianuarie 2014, suspectul Gâdea Adrian Ionuţ, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, beneficiind de ajutorul suspectului Dumitrescu Mircea, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a îndeplinit acte prevăzute în dispoziţiile legislaţiei primare, fapt ce a condus la încheierea cu o societate comercială şi o altă persoană a trei contracte de închiriere având ca obiect părţi din insula Belina şi braţul Pavel al fluviului Dunărea (în suprafaţă totală de 80 ha). Concret, aceste contracte au fost încheiate pe o perioadă de 10 ani (la preţuri de 1.900 lei/ha/an, 2.792 lei/lună şi 3.988 lei/lună, toate fără TVA), fără organizarea unei licitaţii şi fără iniţierea şi parcurgerea procedurii de emitere a unei hotărâri de consiliu judeţean”, spun procurorii, potrivit Mediafax.

La sediul DNA a ajuns şi Mircea Dumitrescu, administrator public al judeţului Teleorman, cercetat şi el în dosar.

Şi fostul vicepremier Sevil Shhaideh este urmărit penal pentru abuz în serviciu în dosarul „Insula Belina”, cauză în care DNA a cerut Camerei Deputaţilor şi încuviinţarea urmăririi penale pentru Rovana Plumb, fost ministru al Fondurilor Europene. Solicitarea a fost respinsă de parlamentari.

Procurorii DNA susţin că în 2013, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel, cu suprafaţă de 278,78 hectare, respectiv 45 hectare, situate în albia minoră a Dunării, au fost trecute ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.

DNA îi acuză pe cei doi miniştri că au contribuit la adoptarea nelegală a hotărârii de guvern prin care a fost transferată insula Belina din patrimoniul statului în cel al Consiliului Judeţean Teleorman.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Ce viață duce Victor Pițurcă la 70 de ani. Locul special de unde își procură doar alimente sănătoase, nu mănâncă din altă parte
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Cât de des trebuie spălată lenjeria de pat vara. Puţini procedează aşa, însă îşi pun sănătatea în pericol
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
”Îi spunea antrenorului: «Nu dau bani aici să îmi scoți fiul la pauză!»”. Susține că a asistat la scene neverosimile cu Diana Șucu în prim-plan
MediaFlux
Mercur intră în Leu pe 11 iulie 2026! Ce reprezintă acest fenomen astrologic și care sunt cei mai afectați nativi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?