Vânătoarea lui Ion Ţiriac se apropie de final. Milionarii Europei s-au strâns la Balc pentru a vâna mistreţi

Vânătoarea anuală de la Balc organizată de fostul tenismen Ion Ţiriac şi care adună laolaltă cei mai importanţi milionari ai Europei se apropie de final.
Romania TV
19 ian. 2018, 07:53
Vânătoarea lui Ion Ţiriac se apropie de final. Milionarii Europei s-au strâns la Balc pentru a vâna mistreţi

Printre milionarii prezenţi se numără Wolfgang Porsche, Klaus Mangold, fostul preşedinte al grupului Daimler-Chrysler, Franz Rauch, producător al celebrei mărci de sucuri, şi Wolfgang Bernhard, preşedintele Consiliului de Administraţie al Volkswagen.

Aceasta este cea de-a doua sesiune de vănătoare din această iarnă, după ce la începutul lunii decembrie, Ion Ţiriac a organizat o vânătoare de cerbi, la Ersig, în judeţul Caraş-Severin.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, dr. Remus Moţoc, a declarat că instituţia a primit recent o adresă din partea asociaţiei omului de afaceri Ion Ţiriac prin care se anunţă vânătoarea în zilele de 18 şi 19 ianuarie.

„Avem o solicitare în scris de la fondul de vânătoare din Balc potrivit căreia suntem solicitaţi să asistăm la două partide de vânătoare, organizate de asociaţia domnului Ţiriac, în care se va recolta prin împuşcare vânat”, a declarat Moţoc pentru Agerpres

DSVSA va efectua prin specialiştii săi recoltarea de probe şi analiza acestora în laborator, precum şi examinarea la faţa locului a carcaselor respective. Se vor prelua probe pentru depistarea pestei porcine clasice, pentru examen trichineloscopic, dar şi pentru a depista eventuale cazuri cu pestă porcină africană.

„Trebuie să fim foarte atenţi dată fiind situaţia din Satu Mare, unde s-a înregistrat focar de pestă porcină africană”, a precizat Moţoc.

La supravegherea sanitar-veterinară vor participa doi medici veterinari, unul din comuna Balc, adică medicul veterinar de liberă practică cu care asociaţia are contract şi medicul veterinar zonal, din Marghita.

După primirea rezultatelor de laborator şi confirmarea calităţii sanogenetice, carcasele verificate vor fi transportate, ca în fiecare an, la unităţi autorizate de abatorizare.

Accesul presei a fost întotdeauna interzis, fiind un eveniment privat.

Citeşte şi Ion Ţiriac, după ultimele evenimente politice: Nu e bine, uitaţi-vă ce s-a întâmplat cu leul

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
A făcut top 5 al bogaţilor din România: „Dacă se bagă în fotbal, într-un an se bate la titlu!” Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu trage semnalul de alarmă. Avertismentul fostului candidat: Taxe mici sau deloc. România trebuie să producă
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Giovanni Becali, îndurerat de ce s-a ales de relația sa cu fostul mare jucător român: ”Era copilul nostru! Niciodată nu s-a mișcat fără mine, nu știu ce s-a întâmplat”
MediaFlux
Ajutor de la ANAF pentru români. Anunț de la ultimă oră
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil