Un mormânt vechi de peste 4.000 de ani, descoperit lângă piramidele din Giza

Arheologii egipteni au descoperit un mormânt vechi de peste 4.000 de ani la mică distanţă de celebrele piramide din Giza, la sud de Cairo, au anunţat anunţat sâmbătă autorităţile locale, citate de DPA.
Romania TV
03 feb. 2018, 12:48
Un mormânt vechi de peste 4.000 de ani, descoperit lângă piramidele din Giza

Mormântul aparţine unei preotese care a trăit în timpul celei de-a cincea dinastii faraonice, a dezvăluit Khaled al-Enany, ministrul Antichităţilor din Egipt.

Mormântul, aflat la vest de Piramida lui Cheops, a fost construit din cărămizi din lut şi conţine o serie de inscripţii rare, a precizat Mostafa al-Waziri, preşedintele Consiliului Suprem pentru Antichităţi.

În ultimele luni, Egiptul a anunţat o serie de descoperiri arheologice importante, inclusiv mai multe morminte care au fost identificate în complexul Luxor din sudul ţării.

În martie 2017, un colos din piatră a fost excavat într-o suburbie a oraşului Cairo. Specialiştii consideră că acea statuie este o reprezentare a faraonului Psamtik din cea de-a 26-a dinastie egipteană.

Un muzeu impresionant este construit în prezent în apropiere de celebrele piramide din Giza şi urmează să beneficieze de o inaugurare parţială în a doua jumătate a acestui an.

În acel muzeu vor fi expuse numeroase artefacte ce datează din epoca Egiptului Antic.

Egiptul încearcă să îşi revigoreze astfel turismul, principala sursă de venituri din bugetul său naţional.

Această industrie a fost grav afectată de revoltele din 2011 care au dus la înlăturarea de la putere a fostului dictator egiptean Hosni Mubarak.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Ce meserie are, de fapt, fata lui Francesco Totti. La doar 19 ani câștigă 7.500 de euro foarte ușor
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Biserica din Ierusalim va fi închisă de Paște pentru credincioși. Anunț important!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj