MARŢEA ALBĂ, o zi în care nu e voie SUB NICIO FORMĂ să se lucreze. Ce trebuie să mănânci pentru a avea noroc

SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Martea din Săptămâna Luminată poartă numele de Marţea Albă şi în această zi nu este bine să se lucreze, ci să se dea de pomană pentru a se cinsti memoria morţilor.
Romania TV
12 feb. 2018, 15:24
MARŢEA ALBĂ, o zi în care nu e voie SUB NICIO FORMĂ să se lucreze. Ce trebuie să mănânci pentru a avea noroc

Săptămâna Albă este o intrare treptată în Postul Mare, după ospețele din „Câșlegii de Iarnă”, respectiv din perioada dintre Crăciun și Lăsatul secului, când se fac petreceri, nunți etc. De asemenea, această săptămână mai este cunoscută în popor ca fiind cea a nebunilor, pentru că acum „numai nebunii pornesc a se însura, numai proștii și urâții satelor abia acum dau zor ca să se căsătorească, pe când toți cei cuminți, câți au avut de gând să se însoare în decursul cârnilegilor, s-au însurat deja cu mult mai înainte” (Marian, 1898, citat de Ion Ghinoiu, 2002). Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de privațiuni și, prin urmare, este un răstimp de agitație, nebunii, veselie, manifestări dezlănțuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post. Pe de altă parte, Săptămâna nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocțiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”.

Săptămâna Albă: Creştinii se pregătesc pentru postul Paştelui

Ion Chelcea, în 1939, scria că tinerii se mascau în personajele unei nunți, de la mire și mireasă, la nași, preot, dascăl și până la nuntași, și străbăteau așa ulițele satului, speriind copiii și sărutând fetele tinere. Se îndreptau către un pom sub care era oficiată o parodie de cununie. Se opreau apoi la râu, unde mirii se spălau pe mâini, într-un gest ritual, apoi se îndreptau cu toții către casele oamenilor, unde erau cinstiți cu băutură.

Zilele acestei săptămâni au și ele denumiri corespunzătoare, potrivit Agerpres. Prima zi este Lunea albă, cunoscută și ca Lunea burdufului, pentru că atunci se taie burduful de brânză. În Marțea albă, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe și nu se face baie, fiindcă albește părul. În Miercurea albă este dezlegare la lactate și pește. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu. În Joia nepomenită sau Joia necurată, femeile spală cămășile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații, duși cu treburi la pădure. Se mai numește și Joia furnicilor, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii. Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și pentru curățirea sufletului. În unele sate, sunt ținute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie. În Sâmbăta albă se fac plăcinte și se dau de pomană. Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume. Se mai spune că în Săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză.

Săptămâna nebunilor se încheie cu duminica de lăsatul secului de brânză, ultima zi de petrecere înaintea postului Sfintelor Paști.

Nu se face baie martea

Martea nu ai voie sa speli deoarece aceasta munca amana norocul si bunastarea in casa. De asemenea, si imbaierea este privita cu ochi rai de cei care respecta traditiile dinaintea Postului Pastelui. Se spune ca cine se spala pe cap va avea parul carunt inainte de vreme.

Martea din Săptămâna Albă poartă numele de Marţea Albă şi în această zi nu este bine să se lucreze, ci să se dea de pomană pentru a se cinsti memoria morţilor.

Martea din Saptamana Luminata poarta numele de Martea Alba si este impusa drept zi nelucratoareNu se spala, nu se calca, nu se face curat. Femeile din multe zone rurale dau de pomana in aceasta zi pasca ramasa de la Paste si vin rosu.

Daca e miercuri, e dezlegare la peste

Pe langa lactate (singurele produse recomandate spre a fi consumate in aceasta saptamana), se da dezlegare la carnea de peste.

Joia se spala haine

Femeile au voie sa spele haine joia, cunoscuta si ca zi necurata. E musai sa fie albite camasile si hainele de culoare alba deoarece tin membrii casei feriti de orice primejdie. Tot joi se face o turta din malai, care se unge cu unt si branza si se asaza pe un musuroi de furnici ca aceste insecte sa nu faca pagube in timpul verii.

Vinerea se tine post si rugaciune

Vinerea este o zi de post si rugaciune in care e bine sa fie consumate ciorbe de legume sau preparate care nu contin carne.

Sambata se dau de pomana placinte

In Sambata Alba, gospodinele trebuie sa dea de pomana placinte pentru ca barbatii sa munceasca mai cu spor si sa nu riste accidentari la munca. In unele zone ale tarii, se duc placinte si lumanari la morminte pentru ca decedatii sa aiba ce manca in lumea de dincolo.

Duminica, ultima zi de mancare de origine animala

Duminica dinaintea inceperii Postului Pastelui este ultima zi din saptamana cand se mai poate manca branza si lapte. Tot in aceasta zi, nu se toarce pentru ca vor aparea viermi in fructe.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
De câte ori trebuie să mănânci la vârsta de 50 de ani. Sfatul pentru longevitate al unui nutriționist o să te șocheze
Capital.ro
Reguli noi privind reciclarea. Toată lumea trebuie să le respecte
Playtech.ro
Noua regulă în magazine valabilă începând cu 11 mai. Ce se schimbă la casa de marcat
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
E timpul pentru o împăcare istorică? Cât de aproape de reconciliere sunt SUA și Uniunea Europeană
wowbiz.ro
Vești crunte despre fiul lui Ionel Ganea! Medicii au făcut anunțul cutremurător despre micuțul de doi ani, în urma accidentului de proporții, provocat chiar de tatăl lui. L-au resuscitat, a fost băgat în operație de urgență, dar ulterior...
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Zodiile care trag la mulți bani. Se anunță câștiguri fabuloase
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Culiță Sterp, implicat într-un accident pe autostrada. În ce stare se află artistul
Cancan.ro
Detalii uluitoare din căsnicia lui Dan Alexa! Gelozia l-a împins să-și verifice soția: a dat convorbirea pe speaker și... 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă de 1.000 de lei pentru românii care stau la curte. Vecinii te pot reclama imediat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
Fiul lui Ionel Ganea se zbate între viață și moarte. Micuțul se află în comă indusă, iar medicii sunt rezervați: "Este ventilat mecanic"
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Noi precizări privind reducerea vârstei standard de pensionare. Cine sunt beneficiarii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un nou director în board-ul celei mai mari bănci românești