Financial Times: Ponta, un test pentru socialiştii europeni

Victor Ponta, prin indiferenţa cu care a reacţionat faţă de acuzaţiile de plagiat lansate la adresa sa, va reprezenta un test pentru socialiştii europeni, care sunt aşteptaţi luna viitoare la o conferinţă la Bucureşti, comentează Tom Gallagher pentru Financial Times în ediţia electronică de joi.
Romania TV
16 aug. 2012, 08:37
Financial Times: Ponta, un test pentru socialiştii europeni

Într-o scrisoare publicată în ediţia electronică de joi a prestigioasei publicaţii Financial Times, acest profesor de politică de la Universitatea britanică Bradford face aceste aprecieri pe marginea analizei „România, o încurcătură balcanică” a lui Neil Bucley publicată de ziar pe 13 august care, în opinia sa, „atrage pe bună dreptate atenţia asupra crizelor personale cu care s-au confruntat vara aceasta doi dintre «oamenii mari»” din România, fostul premier Adrian Năstase şi Victor Ponta. Eu cred că felul în care au reacţionat arată de ce această criză nu se poate calma rapid”, subliniază Gallagher.

El apreciază că încercarea „de mântuială” a lui Năstase de a se sinucide, în urma condamnării la închisoare pentru corupţie, arată că acesta „a considerat ruşinea suferită prea greu de suportat”, pe când premierul Ponta, imediat după ce revista „Nature” publica acuzaţiile de plagiat, „insista să participe la un summit european la Bruxelles, deşi poate că era conştient de costurile reputaţiei sale în ochii Germaniei, unde un preşedinte şi un ministru al Apărării au căzut în urma unor acuzaţii fără îndoială mai puţin serioase”.

„Ponta cel rece ca gheaţa pare să se desfete cu orice îi impulsionează profilul”, continuă profesorul britanic, reproşându-i prezenţa în două rânduri la Jocurile Olimpice (JO) de la Londra, în contextul în care „ţara sa suferă financiar din cauza crizei politice” care, în opinia sa, a fost alimentată de Guvernul său.

„Ponta este acum un «cavaler alb» al celor din aşa-numita stângă din România, motivaţi să acumuleze putere şi să facă bani”, continuă Gallagher, citând opinia unui analist citat de Buckley în articolul său.

Lideri socialişti europeni ca preşedintele francez François Hollande, liderul opoziţiei britanice Ed Miliband şi reprezentantul socialiştilor europeni Sigmar Gabriel „se vor amesteca printre aceşti campioni ai acumulării primitive” la conferinţa socialiştilor eurpeni organizată în septembrie la Bucureşti, adaugă Gallagher.

„Va fi interesant de văzut dacă vreunul dintre ei se va scuza pentru neparticipare”, conchide Tom Gallagher în scrisoarea sa, intitulată „Ponta cel rece ca gheaţa îi va supune pe socialiştii europeni unui test”.

Lupta pentru putere de la Bucureşti a reaprins dezbaterea cu privire la extinderea UE şi a relevat continuitatea fostei elite comuniste în România, comentează Neil Buckle într-o amplă analiză intitulată „România, o încurcătură balcanică”, publicată de Financial Times în ediţia online de duminică.

În analiza sa, Neil Buckley acoperă istoria Românei începând din 1989 şi până la criza din prezent, citând opiniile unor analişti români. Criza din România, care are loc după derapajele premierului ungar Viktor Orban cu privire la instituirea unei ordini constituţionale, relevă cum „unele foste state din blocul estic continuă să se lupte cu cu demonii din perioada comunistă”, este de părere Buckley. Aceasta „arată că adoptarea a mii de pagini de legi UE nu pot transforma culturi politice peste noapte şi că progrese democratice obţinute cu greu pot aluneca înapoi”, subliniază el.

Această criză a reaprins totodată dezbaterea cu privire la „decizia politică de a admite România şi Bulgaria în UE, în 2007, în pofida faptului că reformele lor se aflau în urma celorlalte opt ţări foste comuniste care au aderat în 2004”, mai apreciază analistul.

Însă deşi unele mecanisme „mandatate de UE” au început să funcţioneze cu întârziere în România, în special în lupta împotriva corupţiei, „se pare că, în mod paradoxal, ele au contribuit la declanşarea disputei politice” actuale, scrie Buckley. Citând opinia unor analişti, el argumentează că aceste progrese arată că „lupta împotriva corupţiei vizează legătura dintre politică şi bani, care a caracterizat perioada postcomunistă, mai ales în Balcani”.

Conflictul actual din România prezintă asemănări cu alte „confruntări din Europa între un preşedinte care susţine austeritatea şi un Guvern care afirmă că vrea să stimuleze crearea de locuri de muncă şi creşterea economică”, continuă analistul. Ceea ce îl individualizează, însă, este faptul că are loc în contextul unei „culturi politice nearticulate” şi unei „Constituţii depăşite, care defineşte responsabilităţile politice prea vag”, este el de părere.

Însă „viitorul este nesigur”, indiferent dacă Curtea Constituţională validează sau nu referendumul de demitere a lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, avertizează Buckley. În opinia sa, România „s-ar putea confrunta cu doi ani de coabitare turbulentă, presupunând că Guvernul câştigă alegerile în noiembrie”. Alternativa, adaugă el, este „un preşedinte din cadrul coaliţiei la putere care, se tem unii, ar putea slăbi agenţia de luptă împotriva corupţiei, deşi Guvernul neagă asemenea planuri”.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Emilia Ghinescu, apel disperat. Întâmplarea care a întristat-o pe cântăreață: „Știu ce este în sufletul meu și al copiilor”
Fanatik.ro
Cea mai frumoasă șefă din sportul românesc are o dorință aparte în noul an! Cu ce probleme se confruntă aceasta, de fapt: ”Poate dă Dumnezeu”
Capital.ro
EXCLUSIV Secretele dispariției lui Ceaușescu. Ion Cristoiu: A fost primul exercițiu în direct al istoriei moderne
Playtech.ro
Sporurile care se iau în calcul la pensie în 2026. Aşa creşte suma finală la bătrâneţe
Adevarul
Proprietarii mașinilor de lux trebuie să depună declarația 216 la ANAF până pe 31 decembrie
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Un român a ajuns în locuiască în Coreea de Sud și a rămas efectiv șocat de ceea ce i s-a întâmplat
MediaFlux
Horoscop 2026. Zodiile care vor avea cel mai mult noroc în dragoste și bani
stirilekanald.ro
„Mama a trebuit să dispară”. Planul diabolic pus la cale de tânăra din Sibiu pentru a scăpă de cea care i-a dat viață. INCREDIBIL de ce
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend