Parlamentul a înfiinţat Comisia de anchetă SPP. PSD şi ALDE deţin majoritate UPDATE

Plenul reunit al celor două Camere a adoptat, marţi, cu 225 de voturi „pentru" şi 106 voturi „împotrivă”, proiectului de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă referitoare la verificarea activităţii directorului SPP. PSD şi ALDE deţin 8 locuri din cele 15 ale comisiei.
Romania TV
20 feb. 2018, 05:57
Parlamentul a înfiinţat Comisia de anchetă SPP. PSD şi ALDE deţin majoritate UPDATE

UPDATE Reprezentanţii PNL şi USR s-au declarat împotriva înfiinţării acestei comisii, acuzând faptul că prin această comisie majoritatea PSD-ALDE ar urmări distrugerea acestei instituţii, precum şi scopuri de imagine privind ascunderea nereuşitelor guvernării, dar şi controlul politic al SPP, potrivit Mediafax.

Printre argumente s-a invocat faptul că SPP este sub controlul CSAT şi prezintă rapoarte comisiilor de Apărare din Parlament, nu unei comisii speciale de anchetă.

PNL a solicitat, chiar, retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre, propunerea fiind însă respinsă de majoritatea parlamentară. De asemenea, PNL a anunţat că va contesta la CCR proiectul de înfiinţare a acestei comisii. PMP a criticat înfiinţarea comisiei, în timp ce UDMR a arătat că susţine prin vot înfiinţarea comisiei.

Potrivit proiectului de hotărâre, această comisie se va numi „Comisia parlamentară de anchetă pentru verificarea activităţii directorului SPP, domnul Lucian Pahonţu Silvan, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare”.

Printre obiectivele fixate în proiectul de hotărâre se enumeră „determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic”, precum şi „verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei”.

Alte obiective vizează verificarea rapoartelor de activitate a directoului SPP din ultimii 5 ani, identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor.

Idetificarea numărului de mandate de supraveghere video-audio solicitate şi identificarea nuărului de mandate efectiv obţinute de la procuror sunt alte obiective fixate.

Un alt obiectiv vizează determinarea numărului de acte de constatare întocmite care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti.

Existenţa unor verificări în ultimii cinci ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ, din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii, este un alt obiectiv.

Comisia este formată din 15 membri, astfel: 7 PSD, 3 PNL, 1 USR, 1 UDMR, 1 ALDE, 1 PMP, 1 minorităţi. Preşedinte comisiei este de la PSD, vicepreşedintele de la PNL, secretarul de la ALDE.

_________

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc marţi în plen pentru un vot asupra hotărârii de înfiinţare a Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea activităţilor directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis convocarea pentru marţi, la ora 14,00, a plenului comun, pe ordinea de zi aflându-se înfiinţarea Comisiei de anchetă privind activitatea directorului SPP.

Printre obiectivele comisiei se numără: identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a ordinelor de serviciu, determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unor decizii politice sau în plan politic, verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei, verificarea rapoartelor de activitate a directorului SPP din ultimii 5 ani, identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea, precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări.

Potrivit proiectului de hotărâre, comisia va verifica modul şi criteriile în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor, va identifica numărul de mandate de supraveghere video-audio solicitate în baza Legii 191/1998, precum şi respectarea cadrului legal.

Comisia va fi formată din 15 membri: 7 – de la PSD, 3 – de la PNL şi câte unul de la USR, UDMR, ALDE, PMP, minorităţi.

Preşedintele comisiei va fi un reprezentant PSD, vicepreşedintele de la PNL, iar secretarul de la ALDE. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
George Pușcaș: „terminat” sau marea lovitură a lui Dinamo în 2027! Superagentul Pastorello: „Tratament greșit”
Capital.ro
Curs valutar marți, 3 noiembrie. Cât valorează euro, dolarul american și celelalte valute. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cine trebuie să plătească „taxa pe lux” și până când. ANAF trimite deja notificări, ce se întâmplă dacă nu depui formularul
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT