Laura Kovesi le-a cerut jurnaliştilor de la Antena 3 să-i plătească daunele morale de 300.000 de lei stabilite de instanţă

Laura Kovesi le-a trimis jurnaliştilor de la Antena 3 o adresă prin care cere să i se plătească, în termen de două săptămâni, suma de 300.000 de lei, reprezentând daunele morale stabilite de către Curtea de Apel Ploieşti în dosarul în care şefa DNA i-a dat în judecată.  
Romania TV
15 iun. 2018, 05:47
Laura Kovesi le-a cerut jurnaliştilor de la Antena 3 să-i plătească daunele morale de 300.000 de lei stabilite de instanţă

„În numele şi din împuternicirea doamnei Kovesi Laura Codruţa, în calitate de creditor al obligaţiei de plată ce vă revine, înţelegem să vă transmitem următoarele: Notificare prin care vă solicităm ca în termen de 15 zile calendaristice de la primirea prezentei să achitaţi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale către doamna Kovesi Laura Codruţa, pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea drepturilor la onoare, demitate, reputaţie, imagine şi viaţă privată, astfel cum a fost stabilit în mod legal şi executoriu de către Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia 752/20.03.2018, pronunţată în dosarul 6043/3/2015, în care aţi fost pârâtă”, se arată în documentul prezentat de Antena 3, potrivit Mediafax.

Laura Codruţa Kovesi a câştigat în primă instanţă procesul cu jurnaliştii Antena 3. Curtea de Apel Ploieşti a decis, marţi, că şefa DNA va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3.

Curtea de Apel Ploieşti a decis, pe 20 martie, că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, va primi suma de 300.000 lei cu titlu de daune morale, în solidar, de la pârâţii Mihai Gâdea, Bianca Grigore, Mugur Ciuvică şi SC Antena 3.

De asemenea, SC Antena 3 SA şi Mihai Gâdea sunt obligaţi de instanţă să formuleze scuze publice faţă de Kovesi, precum şi să redea, în mod public şi în integralitate, dispozitivul hotărârii Curţii în termen de maxim cinci zile de la data rămânerii definitive a acesteia, după cum urmează: Antena 3 SA în cadrul fiecărui buletin informativ al zilei, pe parcursul a trei zile consecutive, precum şi pe platforma online a acesteia, iar Mihai Gâdea în cadrul emisiunii realizate de acesta – ‘Sinteza Zilei’.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
„O să mori! Nu mai sta pe bancă!”. Toți doctorii i-au spus lui Mircea Lucescu înainte de Turcia – Romania să renunțe la antrenorat de urgență
Capital.ro
Ajutor de deces 2026. Se plătesc mai mulți bani pentru înmormântare din 30 martie. Cine ia doar jumătate
Playtech.ro
Cu cât vând oierii mieii de Paşte în 2026: diferenţa de preţ faţă de supermarket
Adevarul
Dezamăgirea unui turist român după o vacanță în Istanbul: „Țeapa supremă. Am mâncat mai scump decât în Paris, Viena, Dubai”
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este eroul din Târnăveni, care le-a găsit pe Melisa și Rebeca în păd... Vezi mai mult
iamsport.ro
Un antrenor român important, interzis la națională: ”Niciodată!”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru români. Ilie Bolojan și Nicușor Dan dau semnale ferme pentru pensionari
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj