Studenţii şi elevii se plâng că nu îşi pot achiziţiona biletele online şi că sunt obligaţi să stea la cozile interminabile de la ghişee

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) spune că la mai bine de un an şi jumătate de la dobândirea gratuităţii transportului cu trenul, studenţii şi elevii nu îşi pot achiziţiona biletele online, stând la cozile interminabile de la ghişee.
Iulian Tudor
25 iun. 2018, 08:39
Studenţii şi elevii se plâng că nu îşi pot achiziţiona biletele online şi că sunt obligaţi să stea la cozile interminabile de la ghişee

„Este inadmisibil faptul că în secolul XXI, în plin proces de revoluţie tehnologică, studenţii sunt nevoiţi să îngroaşe rândurile la casele de bilete, întrucât nu există voinţa de a rezolva această problemă. Faptul că aceştia nu îşi pot cumpăra biletele online determină situaţia din prezent, în care SNTFC „CFR Călători” nu poate realiza prognoze cu privire la gradul de încărcare al garniturilor, provocând discomfort călătorilor, întrucât există un număr mare dintre aceştia care călătoresc în picioare, dacă mai găsesc un loc. Astfel, vina este împărţită între cele trei instituţii în mâinile cărora este soluţia, şi anume SNTFC „CFR Călători”, MT şi MEN. De asemenea, dacă demersurile necesare ar fi fost întreprinse de la începutul anului universitar curent, astăzi procurarea biletelor online nu ar mai fi reprezentat o problemă pe care să o aducem în prim-plan. Mai exact, Ministerul Educaţiei Naţionale are obligaţia de a trimite către Căile Ferate Române în decurs de maximum două luni de la începerea anului universitar datele din Registrul matricol unic, lucru care nu s-a întâmplat nici până acum”, arată reprezentanţii ANOSR într-un comunicat de presă transmis luni.

Ei spun că a trecut un an universitar complet în care nu s-a făcut nimic în această privinţă, astfel că acum, în perioada în care se întorc în oraşele de provenienţă sau pleacă în vacanţă, studenţii se confruntă din nou cu acele cozi interminabile.

„Făcând o comparaţie cu anul 2017, când luna iulie a reprezentat perioada în care elevii şi studenţii au achiziţionat numărul cel mai mare de bilete în decursul întregului an calendaristic, putem afirma că istoria se va repeta curând, ca urmare a lipsei de interes a celor doi actori mai sus menţionaţi. Atragem atenţia şi asupra faptului că, în conformitate cu un răspuns primit din partea SNTFC „CFR Călători”, „deficitul de material rulant este de aproximativ 400 de vagoane”, în contextul în care parcul de vagoane funcţionale este de aproximativ 800 de vagoane. Pe scurt, deficitul de vagoane este de 50%! În plus, „CFR Călători nu are prevăzute în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli, sume pentru achiziţionarea de material rulant nou”, promiţându-se că Autoritatea de Reformă Feroviară, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, va achiziţiona respectivele vagoane. Când? Nimeni nu ştie… În concluzie, dată lipsa totală de interes în soluţionarea acestei probleme, reiterăm solicitarea noastră către SNTFC „CFR Călători”, Ministerul Transporturilor şi Ministerului Educaţiei Naţionale, de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea respectării dreptului studenţilor la transport feroviar intern gratuit, civilizat şi accesibil, inclusiv prin intermediul mediului online”, adaugă reprezentanţii ANOSR.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Cine este mama copilului dispărut din Sibiu. Ce spun oamenii
Fanatik.ro
Sorana Cîrstea a intrat în istorie după calificarea în semifinale la Roma. Românca, peste Serena Williams
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Se poate ajunge până la dosar penal. Vor fi sesizate Primăria, Poliția și ITM-ul
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Verdict acid în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani! SuperLiga e cel mai stânjenitor campionat din lume”
MediaFlux
Putin pregătește cea mai puternică rachetă balistică din lume. Sarmat sau ”Satana 2” va fi trimisă într-o zonă critică
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi